Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gloriile reintră pe teren, la Galaţi

O parte dintre gloriile fotbalului românesc se vor reîntâlni sâmbătă, la Galaţi, în cadrul turneului de old-boys “Campionii din Oţel”, ajuns la a treia ediţie. Atractivul eveniment va avea loc la Sala Sporturilor “Dunărea“, de la ora 13.00, cu participarea a patru echipe formate din foşti jucători de la Oţelul, Farul Constanţa, Dinamo şi Rapid.

Organizatorii, promotorul Adrian Troscenco şi fostul jucător şi antrenor al Oţelului - Daniel Florea, îşi doresc să aibă cât mai mulţi copii în tribună, pentru a vedea bucuria fotbalului trăită de generaţiile anterioare. “Invităm şcolile de fotbal din oraş să-şi aducă copiii la sală, pentru că avem pregătite şi surprize, câteva tombole cu cadouri de la sponsori”, a spus Adrian Troscenco.
Daniel Florea a mărturisit că, la fel ca la precedentle două ediţii, “un eveniment ca acesta înseamnă mult, o bucurie imensă, pentru că am ocazia reîntâlnirii cu publicul gălăţean şi cu foştii colegi de echipă, o ocazie rară de a ne aminti momentele frumoase pe care le-am trăit împreună ca fotbalişti”.
Una dintre atracţiile turneului va fi prezenţa unuia dintre cei mai talentaţi fotbalitşi gălăţeni din istorie, Florin Cernat. “Este o plăcere să joc din nou la Galaţi, unde am crescut şi m-am lansat. Până acum am fost ocupat şi nu am putut veni, aşa că va fi prima mea ediţie. Mi-aş dori să fie sala cât mai plină, sunt convins că va fi ceva frumos”, a spus Cernat. “Diamantul”, al cărui traseu în carieră a trecut pe la două din echipele prezente, Oţelul şi Dinamo, va juca la ambele. “Voi începe turneul jucând la Oţelul. Pe parcurs voi vedea dacă o să reîmbrac şi tricoul de la Dinamo, în funcţie de cine va ajunge în finală”, a glumit Florin Cernat, pe acest subiect. Într-o situaţie identică va fi şi Cristian Munteanu.
De altfel, cum Cernat n-a avut un meci de retragere, Troscenco a anunţat intenţia ca în viitorul apropiat să organizeze un astfel de eveniment dedicat acestuia.
Rapid va veni cu mulţi dintre jucătorii generaţiei sferfinaliste în Cupa UEFA, anunţându-şi prezenţa, printre alţii, Daniel Niculae, Vasile Maftei, Măldărăşanu, Iftodi, Schumacher şi Iencsi.
Printre dinamoviştii care au confirmat că vor veni se află Mihalcea, Mihali, Iftodi, Ciprian Marica şi Ianis Zicu. Printre reprezentanţii recent înfiinţatei Asociaţii Old-Boys Farul se numără Stelian Carabaş, Ion Barbu, Denis Şerban, Gheorghe Butoiu, Tibi Curt, Dorel Zaharia şi Adi Pitu, acesta din urmă fiind totodată şi un îndrăgit fost jucător al Oţelului.
În ceea ce priveşte echipa gălăţeană, aceasta va fi în linii mari într-o formulă consacrată la nivel de old-boys, cu Gelu Popescu, Pelin, Tănase, Baştină, Haraga, Vali Ştefan, Brăneţ, Silviu Ilie şi nu numai.
Intrarea publicului va fi liberă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.