Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

EXCLUSIV VL | CSM Galați se întărește înainte de play-off. Au semnat cu un pivot britanic

Echipa de baschet masculin CS Municipal Galați îşi fortifică lotul în perspectiva fazei secunde a Ligii Naţionale, unde va încercă să lupte pentru cele două locuri calificante în play-off. Conducerea clubului a anunțat perfectarea unui transfer important, britanicul Christopher Tawiah.

Noua achiziţie are 26 de ani, 2.03 m înălțime și joacă pe postul de pivot. Acesta a evoluat în campionate din Europa, cele din Marea Britanie, Cehia, Austria, Estonia și Belgia (la ultimele două în actualul sezon). În liga estoniană, la Rapla, Tawiah a avut medii de 10,2 puncte, 7,7 recuperări și 1,5 pase decivise, în cele șase meciuri disputate, iar în liga belgiană, la Proximus Spirou a jucat în cinci partide, cu medii de 4,4 puncte, 2 recuperări.

”Odată cu venirea lui Chris la Galați așteptăm să rezolvăm problema din spațiul de 3 secunde, pentru a ne putea bate de la egal la egal cu celelalte echipe”, a declarat Florin Atanasiu, șeful de secție al CSM.

În lotul antrenat de Eugen Ilie mai sunt alţi cinci străini, trei americani - Armstrong, Martin și Bunton Porter, respectiv doi sârbi - Bogdanovici și Krivokapici, iar din rândul românilor, pe lângă experimentații Corpodeanu (căpitanul echipei) și Negoițescu se află și o serie de jucători tineri - Giangu, Vlad, Sava şi Grecu.

CSM Galați se află pe locul al doilea în Grupa Valorică B, cu 11 victorii și două înfrângeri, la un singur punct în urma liderului - CSO Voluntari și cu un punct mai mult decât cea de-a treia clasată - CSM Mediaș, echipă pe care o va întâlni sâmbătă, în deplasare.

În faza secundă a competiției, primele patru echipe din Grupa Valorică B, zona în care CSM Galaţi are clasarea asigurată, vor juca alături de locurile 7 și 8 din Grupa Valorică A (în acest moment Dinamo și BCMU Pitești), în ceea ce va fi Grupa Galbenă, în care se vor disputa meciuri tur-retur. La finalul acestei noi faze, primele două echipe din Grupa Galbenă se vor califica în play-off, între cele mai bune opt formaţii din Liga naţională.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.