Simona Halep, trofeu dulce, de sezon
Dubla campioană de Grand Slam, Simona Halep și-a trecut în palmares un trofeu dulce: ”Cozonacul de Aur”. Aflată în izolare, Simona a jucat tenis cu fratele ei, în garajul familiei, iar ”meciul” a fost transmis pe youtube de către Smiley, cel care de altfel a și provocat-o pe Simona. Partida s-a desfășurat sub privirea plină de mândire a tatălui lor, Stere Halep, și pe fondul sonor de la Wimbledon, turneu pe care Simona l-a câștigat în 2019.
După ce a câștigat meciul cu fratele ei, Simona a primit și un premiu inedit specific acestei perioade, un cozonac: “Am jucat pentru foarte multe trofee în cariera mea, dar pentru așa ceva n-am jucat niciodată și sunt tare mândră că am câștigat”, a spus Simona râzând. Întrebată de Smiley ce va face cu premiul, Simona a răspuns fără echivoc: “Îl mănânc, ce pot să fac?! Abia aștept să-l savurez!”





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.