Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Biografii (de) pe gheață

În această perioadă, în care nu mai avem parte de competiții sportive, vă propunem o alternativă de a vă bucura de sporturile preferate.  Pentru astăzi, vă recomandăm două filme biografice, cu lupta pentru remarcare, dar și rivalitatea peste măsură de pe gheață.
The Rocket (Canada, 2013). Filmul prezintă o imagine considerată, pe scară largă, o piatră de temelie a istoriei NHL. Această biografie pune pe tapet viața lui Maurice ”The Rocket” Richard începând din anii săi de adolescent, ascensiunea la Montreal Canadiens, de la lupta unui canadian francez în NHL, o competiție dominată de anglofoni, până la Richard Riot, arătând un spectru complet al carierei lui Richard, cel mai valoros hocheist canadian.  
Filmul, în care sunt arătate și o serie de goluri ale adevăratului Richard, se încheie cu un mesaj ”Maurice a jucat încă cinci ani și a câștigat cinci Cupe Stanley la rând”.
Eu, Tonya (SUA, 2017). Tonya Harding a dominat scena patinajului internațional prin calitățile sale fizice excepționale. A dominat și prima pagină a ziarelor, din cu totul alte motive. Filmul spune povestea patinatoarei Tonya Harding, campioană naţională a Statelor Unite, de două ori laureată a Olimpiadei. Numele său a ajuns însă în presa internaţională şi datorită unui scandal imens petrecut la Olimpiada din 1994, când oponenta sa directă a fost atacată şi rănită în timpul unui antrenament. S-a dovedit apoi că agresorul fusese aganjat de soţul patinatoarei, Harding fiind apoi eliminată din competiţie. ”Eu, Tonya” este povestea uneori absurdă, alteori tragică, dar şi comică a celei care s-a situat în centrul celui mai mare scandal din istoria sportului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.