Surpriză, antrenor demis în Liga I de FOTBAL
Deşi nu are activitate sportivă de două luni, Universitatea Craiova şi-a demis antrenorul principal, Corneliu Papură (foto). "În urmă cu aproape o săptămână, clubul Universitatea Craiova a încheiat în mod amiabil relaţiile contractuale cu antrenorul principal Corneliu Papură. Pentru a nu perturba activitatea clubului, am preferat să ţinem această informaţie confidenţială", se arată într-un comunicat, publicat astăzi pe site-ul clubului.
Corneliu Papură, 46 de ani, îl înlocuise pe Victor Piţurcă în funcţia de antrenor al echipei oltene la începutul acestui an, după ce fostul selecţioner şi-a reziliat contractul. Corneliu Papură mai fusese antrenor principal la Universitatea din 15 aprilie 2019, după demiterea italianului Devis Mangia, şi în prima parte a sezonului actual, până la 1 septembrie, când a fost instalat Piţurcă.
Conform Prosport, Papură a plecat după o ceartă cu Mihai Rotaru, patronul clubului, motivul principal fiind implicarea lui Rotaru la echipă, de la transferurile de jucători până la posturile pe care evoluează aceştia. De asemenea, tehnicianul nu a mai vrut să colaboreze nici cu medicul echipei, Claudiu Stamatescu, cu care a avut mai multe conflicte în perioada în care a fost antrenor principal, pe marginea accidentărilor jucătorilor şi a metodelor de recuperare fizică utilizate de acesta.
Printre variantele vehiculate pentru înlocuirea lui Papură sunt Eduard Iordănescu, Cosmin Contra şi Gică Craioveanu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.