Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Premier League, aproape de reluare

Guvernul britanic a autorizat antrenamentele cu contact, aceasta fiind ultima fază înaintea reluării competiţiilor fotbalistice, întrerupte de pandemia de coronavirus, informează AFP.

"Această nouă directivă constituie ultima etapă pentru o revenire prudentă la antrenamente a sportivilor de înalt nivel, menită să limiteze riscul de accidentare şi să protejeze sănătatea şi siguranţa tuturor celor implicaţi. Guvernul lucrează la reluarea sportului profesionist cu porţile închise, imediat ce poate fi făcută în siguranţă", a declarat ministrul Sporturilor, Nigel Huddleston.

Cluburile au fost autorizate pe 18 mai să efectueze antrenamente în grupuri mici. Vineri, şeful Premier League, Richard Masters, a declarat că este "atât de încrezător cât poate fi" cu privire la reluarea campionatului englez de fotbal din iunie, fără a specifica o dată.

Premier League a sperat iniţial să reia meciurile începând cu 12 iunie, apoi a fost menţionată data de 19 iunie.

Unii tehnicieni, cum ar fi antrenorul echipei Newcastle, Steve Bruce, cred, totuşi, că reluarea meciurilor înainte de sfârşitul lunii iunie, cel mai devreme, nu ar fi rezonabilă.

Fotbalul a fost reluat de o săptămână în Germania şi ar trebui să se reia în 11 sau 12 iunie în Spania. Competiţiile fotbalistice au fost oprite definitiv în mai multe ţări, cum ar fi Belgia, Franţa şi Olanda, informează News.ro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.