CICLISM | Primul concurs internațional din ”Era Covid”
Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism (FRC), Eduard Novak, a declarat, pentru Agerpres, că Turul Sibiului, programat în noul calendar stabilit de forul internaţional de profil în perioada 2-5 iulie, ar fi primul concurs sportiv internațional care se desfăşoară pe teritoriul României după pandemia de coronavirus, dar a precizat că organizarea acestuia depinde de decizia autorităţilor. Principala problemă a federaţiei este legată de faptul că sportivii străini ar fi nevoiţi să stea în carantină 14 zile înainte de participarea la competiţie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.