Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oțelul și-a amânat reunirea lotului

Deși reunirea lotului la SC Oțelul era programată inițial miercuri, 1 iulie, stafful tehnic, împreună cu cel administrativ au decis ca reunirea să se efectueze câteva zile mai târziu, pentru a se putea ghida după noile reglementări guvernamentale cu privire la măsurile de siguranță pentru pregătirea unui număr mai mare de sportivi. Momentan, este permisă pregătirea cu doar câte șase sportivi deodată. Doar în cazul unui cantonament cu efectuarea testelor pentru depistarea coronavirusului în prealabil se pot realiza antrenamente cu întreg lotul.

Deocamdată, jucătorii de la SC Oțelul efectuează antrenamente de la distanță, prin tehnologie video, fiecare de acasă. În cazul în care măsurile nu se relaxează, atunci gruparea gălățeană va fi nevoită să efectueze un cantonament la baza proprie, așa cum au făcut echipele din Liga I, ceea ce presupune costuri suplimentare semnificative.

Noua ediție de campionat a Ligii a III-a este programată să înceapă pe 29 august, însă, până atunci, sunt programate partide oficiale în "Cupa României" pentru toate formațiile din eșalonul al treilea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.