Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Volei. Miză pe continuitate, la CSU Belor

După ce a ales să mizeze pe continuitate pe banca tehnică, prin prelungirea contractului cu antrenorul Bogdan Paul, echipa de volei feminin CSU Belor Galați merge pe același principiu și în rândul jucătoarelor. Astfel, gruparea gălățeană a anunțat, printr-un comunicat oficial, că a semnat prelungirea contractelor cu patru dintre jucătoarele care au evoluat pentru CSU Belor în ediția precedentă. Este vorba despre Anamaria Berdilă, Violeta Stan, Adina Maria Roșca și Sorina Miclăuș. Primele două dintre ele sunt jucătoare născute și crescute la Galați. Mai mult, conform unor surse din cadrul clubului, există șansa de prelungire a contractelor cu cel puțin încă două jucătoare din sezonul trecut, atunci când CSU Belor a făcut o figură frumoasă și a obținut clasarea pe locul șase la finalul sezonului regular, ceea ce i-a asigurat prezența în play-off și, totodată, într-o cupă europeană. Din păcate, din cauza pandemiei de coronavirus, competițiile internaționale de volei sunt sub semnul incertitudinii pentru sezonul următor, astfel că existe șanse mici ca CSU Belor să mai evolueze în Cupa Balcanică, așa cum ar trebui, conform clasării în momentul înghețării campionatului Diviziei A1 de volei feminin.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.