Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Atmosferă încinsă la CSU Metal!

Chiar dacă în anumite momente s-a crezut că situaţia de la CSU Metal s-a detensionat, iată că miercuri a apărut o nouă răbufnire.

Datorită problemelor financiare care dăinuie de mai multă vreme, prima echipă a clubului a refuzat să intre pe teren în meciul cu Penicilina Iaşi, din penultima etapă a Diviziei A1.

În aceste condiţii, ieşencelor le-a fost opusă echipa de cadete (jucătoare de doar 15-16 ani). În mod firesc, victoria a revenit oaspetelor, la scorul de 3-0, care învinseseră şi în turul campionatului, cu acelaşi scor!

Ce este mai neplăcut este faptul că la meci nu a venit nici antrenorul Zoran Terzici (FOTO), care a efectuat un antrenament cu echipa mare în cursul serii (după meciul cu ieşencele)!

Tehnicianul sârb ne-a declarat: „Nu vã pot spune nimic despre ce s-a întâmplat astăzi şi nici despre ce va fi în viitor. Sunt restanţe financiare şi, din păcate, nu am mai putut lua legătura cu patronul echipei de două săptămâni”.

La rândul sãu, Daniel Banu, antrenorul echipei Penicilina Iaşi, a declarat cã regretã situaţia în care se aflã formaţia gălăţeană. „Îmi pare sincer rău de situaţia în care se aflã CSU Metal. E cea mai bunã echipã din România şi e păcat ce se întâmplã. Sper sã poată depăşi cât mai repede aceastã situaţie neplăcută”.

* Ultima etapă înaintea turneului play-off a actualului campionat se va desfăşura duminică, după următorul program: Ştiinţa Bacău – CSU Metal, Penicilina Iaşi – CSM Sibiu, SCM Universitatea Craiova – CSU Medicina Tg. Mureş, Unic Piatra Neamţ – Dinamo, IOR Bucureşti – „U” Cluj şi Tomis Constanţa – CSM Focşani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.