CSM Arcada, adversare din Ungaria şi Polonia
Abia s-au încheiat meciurile primei etape a Champions League la volei masculin, dar campioana noastră naţională, CSM Arcada Galaţi, se gândeşte deja la etapa a doua.
În acest început de săptămână, la sediul Confederaţiei Europene de Volei (CEV), a fost stabilit programul turului al doilea al Champions League, principala competiţie continentală. Programul prevede că echipa gălăţeană se va confrunta în etapa a doua cu campioanele Poloniei şi Ungariei. Cele două grupări, polonezii de la Jastrzabie Wiegel şi Fino Kaposvar (Ungaria), au trecut cu brio peste primul turneu. Dintre cele două, formaţia poloneză este o echipă de top, cu o bogată experienţă în competiţia europeană.
Cele trei echipe trebuiau să organizeze, fiecare, câte un turneu, conform programărilor stabilite de organizatori. Totuşi, clubul din Ungaria a anunţat că, din motive obiective, nu va putea organiza acest turneu. În consecinţă, câştigătoarea dintre cele trei va fi stabilită după doar două turnee, cele din Polonia şi Galaţi. Primele confruntări vor avea loc în Polonia, în perioada 13-15 octombrie. La rândul ei, CSM Galaţi va organiza respectivul turneu la Sala „Dunărea”, două săptămâni mai târziu, respectiv 27-29 octombrie.
Voleibaliştii gălăţeni şi-au verificat deja potenţialul de joc în primul turneu, de acum o săptămână, şi ştiu că în viitor îi aşteaptă meciuri şi mai grele. În perioada rămasă, stafful tehnic va intensifica pregătirile şi va pune accent pe omogenizarea echipei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.