Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fotbal feminin. Gălăţencele, la al doilea succes

O undă de lumină şi speranţă de mai bine în tabăra echipei feminine FC Universitatea după meciul etapei a patra. Gălăţencele au evoluat pe teren propriu, în compania ultimei clasate, Fair Play Bucureşti, pe care au învins-o cu scorul de 2-0. Succesul acesta, al doilea din actualul sezon, a venit după două înfrângeri urâte, în care s-a înregistrat un golaveraj la fel de urât: 0-10.
De data aceasta, elevele lui Gabriel Călinescu s-au mişcat mai bine şi au punctat câte o dată pe reprize. Scorul a fost deschis de moldoveanca Ana Arnăutu (min.20), care a transformat o lovitură de la 25 de metri, fără replică din partea goalkeeperului advers, şi Lidia Moacă (min.59), care a punctat din unghi, după o fază prelungită în careul bucureştencelor. De notat că, la scorul de 1-0, Lidia Moacă a ratat o lovitură de la 11 metri.
Gălăţencele au început cu următorul „unsprezece”: Georgiana Bobocea – Alexandra Ivan, Sandra Oprică, Ana Arnăutu, Nadia Petrovskaia – Nicoleta Lepădatu, Irina Topal, Lidia Moacă, Monica Benţoiu – Tabita Croitoru, Nina Anca. Au mai jucat Alexandra Condrea, Andreea Surcică, Valentina Ivan şi Alexandra Hilohe.
Pentru echipa noastră, urmează două deplasări de foc: atât prin lungimea distanţei, dar şi prin dificultatea meciurilor: miercuri, 7 octombrie, la Piroş Security Arad, iar trei zile mai târziu la Heniu Prundu Bârgăului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.