Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un nou transfer la Oţelul, același obiectiv

Oțelul a reușit să mai aducă încă un jucător cu experiență, după ce în vară și-a conturat lotul în jurul mai multor fotbaliști care au jucat mult timp la nivelul primei ligi, precum Sîrghi, Popescu, Neagu sau Gavrilă. Formația aflată în al treilea eșalon s-a înțeles pentru acest sezon cu Georgian Păun. Acesta va împlini în curând 35 de ani și poate evolua pe mai multe posturi ofensive. Păun are un CV cu multe meciuri la nivelul Ligii I pentru Dinamo, Poli Iași, FC Brașov sau Petrolul.
Antrenorul Petre Grigoraș, care l-a mai antrenat pe Păun la Farul Constanța, a avut un rol decisiv în aducerea sa, după cum chiar jucătorul a declarat. ”Mă bucur să mă aflu aici. Din prima clipă când am fost sunat, am răspuns afirmativ, n-am stat deloc pe gânduri. Ideea de a promova mă motivează, acesta este obiectivul. A contat foarte mult și faptul că antrenor aici este profesorul Grigoraș, cu care am mai colaborat foarte bine la Farul Constanța”, a spus Păun.
Păun a intrat deja în programul echipei și a fost legitimat de gruparea gălățeană, după ce acesta și-a reziliat contractul cu fosta sa echipă, CSM Medgidia.
Următorul meci al Oțelului va avea loc sâmbătă, pe teren propriu, cu CSM Bacău. După cinci etape în liga a treia, Oțelul se află pe locul al patrulea, cu 10 puncte, cu trei mai puține față de liderul-surpriză, CSM Rm. Sărat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.