Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CSU Belor și CSM Arcada vor juca turnee în campionat

Federația Română de Volei a decis să modifice modul de desfășurare a partidelor din noul sezon al Diviziei A1.

Numărul mare de cazuri de coronavirus înregistrate zilnic în România i-a determinat pe oficialii Federației Române de Volei să modifice calendarul competițional al Diviziei A1 pentru ediția 2020-2021. Astfel, atât la feminin, cât și la masculin, se vor juca etape sub formă de turnee. Câte șase echipe, împărțite în câte două grupe diferite, se vor deplasa în același oraș, pentru a disputa meciurile în aceeași locație, pe parcursul a trei zile. Se va păstra ideea de a juca fiecare cu fiecare, doar că vor fi câte două meciuri pe săptămână, nu unul singur.
Înaintea fiecărui turneu, echipele vor fi obligate să efectueze testele pentru depistarea virusului Covid-19. În cazul în care există membri ai delegației infectați într-un număr mai mic de cinci persoane, aceștia vor fi izolați, iar restul se vor putea deplasa pentru disputarea partidelor conform programului.
Campionii de la CSM Arcada ar trebui să debuteze, dacă totul va decurge conform planificărilor, în perioada 6-8 noiembrie, în cadrul unui turneu cu SCM Zalău și Unirea Dej. Fetele de la CSU Belor vor începe sezonul mai devreme, în perioada 31 octombrie - 2 noiembrie, într-o grupă alături de Argeș Pitești și Rapid București.
Ultimul turneu la volei masculin din prima parte a sezonului va fi programat în perioada 11-13 decembrie, în vreme ce la feminin se va încheia cu o săptămână mai devreme.
Federația Română de Volei a stabilit și datele de desfășurare ale "Cupei României", care a fost amânată faţă de programarea inițială. Astfel, fetele vor juca în perioada 22-25 ianuarie 2021, iar băieții, în perioada 29 ianuarie - 1 februarie 2021.

Accidentare gravă la CSU Belor

Echipa de volei feminin CSU Belor nu va putea conta pe tot lotul format în această vară, după ce bulgăroaica Monika Krasteva a suferit o accidentare gravă: ruptură completă de ligament încrucișat anterior la genunchiul stâng, în cadrul unui joc școală în care a încercat să apere o minge ce părea pierdută. Oficialii de la CSU Belor au anunțat că au început deja demersurile de a efectua un nou transfer, pentru completarea lotului în vederea disputării partidelor din Divizia A1.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.