Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O gălățeancă, în campionatul francez de handbal

Una dintre cele mai promițătoare handbaliste date de Galați în ultimii zece ani este Andreea Taivan, având în vedere palmaresul său: campioană mondială la categoria U17 și medaliată bronz la mondialele U20. Extrema care a jucat în trecut la Danubius Galați a început sezonul actual la Crișul Chișineu Criș, formație aflată în Liga Florilor, dar care, din cauza problemelor financiare, s-a retras din campionat. Astfel, Andreea Taivan (23 de ani) a dat curs uneia dintre ofertele din străinătate și, marți seară, a fost oficializat transferul său la JDA Dijon, echipă din prima ligă franceză. ''Suntem foarte fericiţi să o primim pe Andreea la club, aveam nevoie de întăriri pe acest post. Testul a fost concludent, o vom vedea cel puţin până la finalul sezonului şi cred că va avea o contribuţie însemnată'', a declarat pentru site-ul oficial al clubului antrenorul Christophe Mazel. Taivan a susținut o scurtă perioadă de probe de joc înainte ca transferul să fie realizat, pentru că jucătoarea gălățeancă venea după o accidentare.
Astfel, este cea de-a cincea echipă de senioare din cariera Andreei, la nivelul primului eșalon. Pe lângă echipele menționate mai sus, Taivan a mai trecut pe la Minaur Baia Mare și Gloria Buzău, câte un sezon.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.