Sporting Liești s-a întărit cu trei jucători de la Oțelul
Cei de la Sporting Liești au reluat pregătirile începând de luni, iar antrenorul Ionuț Niculcea a avut de la primul antrenament și câțiva jucători noi, printre care trei de la Oțelul. Cei trei sunt Robert Țicămucă, Filip Dima și Mădălin Grădinaru. Țicămucă (foto) a mai fost la Liești în trecut, iar Filip Dima a fost pregătit în perioada junioratului de actualul său antrenor. Pe lângă cei trei jucători veniți de la Oțelul, Sporting i-a mai adus pe Ionuț Chiriac, de la Avântul Valea Mărului, Dragoș Mucuță, de la Viitorul Ianca, și Rareș Oprea, fiul fostului fotbalist Dănuț Oprea. La capitolul plecări, Lieștiul s-a despărțit de Bârlădeanu, plecat la Oțelul, Dănăilă, la Hușana Huși, și Marius Gâță, a cărui reziliere de contract s-a produs de comun acord.
Sporting Liești a stabilit și data primului amical al iernii, pe 6 februarie, contra celor de la Sporting Chiscani.
Lieștenii au încheiat prima parte a sezonului pe locul al șaselea în seria a II-a din cel de-al treilea eșalon fotbalistic, cu 16 puncte, la egalitate cu Viitorul Ianca (locul al cincilea), la șase puncte distanță față de primele două clasate, Dacia Unirea Brăila și Oțelul Galaţi. Primele două clasate vor merge la barajul de promovare, acolo unde se vor împerechea cu primele două clasate din seria I.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.