Fetele de la Universitatea au pășit cu stângul în play-off
S-au disputat primele meciuri din turneul play-off al Ligii I de fotbal feminin, moment așteptat de fetele de la FC Universitatea. Din păcate, impactul cu jocurile oficiale n-a fost de bun augur, astfel că echipa noastră a părăsit terenul învinsă, la scor chiar! Întâlnirea a avut loc după o călătorie foarte lungă, până la Prundu Bârgăului năsăudean, unde au jucat cu echipa gazdă - Heniu. Deși vecine de clasament (locurile 5-6), pe teren diferența a fost mult mai categorică, gazdele impunându-se cu scorul de 5-0 (3-0).
Antrenorul David Asandei ne-a spus că debutul partidei s-a prelungit destul de mult cu tabela imaculată, dar odată cu înscrierea primului gol au venit și altele, până la 3-0 la pauză. ”La reluare, s-a accentuat și mai mult oboseala și s-a resimțit vizibil lipsa unor jucătoare de bază din lot, precum Valeria Postol (testată pozitiv), Irina Topal (intrată, dar fără antrenamente din cauza unei răceli), Petrovskaia (fără viză de intrare în România), Condrea și Moacă, ambele accidentate. Cu toate aceste probleme, am avut și noi 4-5 oportunități clare de a înscrie, prin Topal și Mardari, iar șutului Ninei Anca i s-a opus bara. Până la urmă, subțirimea lotului, cu doar 14 jucătoare deplasate, nu a rămas fără efect pe tabela de scor”, ne-a declarat tehnicianul gălățean.
Iată formula de start a echipei noastre: Georgiana Bobocea - Valentina Ivan, Alexandra Ivan, Sandra Oprica, Andreea Surcică - Nicoleta Lepădatu, Daniela Mardari, Irina Topal, Monica Bențoiu, Alexandra Hilohe - Nina Anca. Au mai intrat: Ioana Sfetcu (debutantă), Silvia Oană și Adelina Chiriac.
Urmează încă o deplasare foarte lungă până în Banat, la Becicherecu Mic.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.