Studentele aleargă după prima victorie în play-off
Echipele din primul eșalon de fotbal feminin susțin astăzi meciurile ultimei etape din prima parte a turneului play-off. Cele șase echipe din prima grupă valorică vor juca astfel: Olimpia Cluj - Piroş Security Arad, Heniu Prundu Bârgăului - Fortuna Becicherecu Mic și FC Universitatea Galați - Vasas Femina Odorheiu Secuiesc.
Până la acest al cincilea meci din tur, gălățencele au jucat de trei ori în deplasare și o singură dată acasă, cu multipla campioană Olimpia Cluj, cu care au încheiat nedecis, 0-0. Acesta este, de altfel, singurul punct obținut în play-off, astfel că stafful tehnic și fetele au hotărât la unison ca meciul de astăzi să le aducă primul succes din această fază a competiției. "Avem întregul lot valid, marți (ieri - n.n.) am susținut și testul Covid, astfel considerăm că avem condițiile asigurate pentru realizarea unui joc bun și obținerea celor trei puncte. Acest lucru ne-ar permite să ne apropiem la două puncte de vecina din clasament - echipa din Odorhei, care are 24 de puncte, iar noi 19 puncte", a spus Gabriel Călinescu, care împreună cu "principalul" David Asandei se ocupă de pregătirile echipei noastre.
Meciul de astăzi va începe la ora 11:00 și va fi găzduit de Stadionul "Siderurgistul".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.