Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prima demisie la Oțelul

Gruparea gălățeană traversează momente greu de suportat după cel de-al patrulea an consecutiv în care s-a ratat promovarea în liga secundă, chiar în fața rivalilor de la Dacia Unirea Brăila, care au fost neînvinși de gălățeni în cele patru confruntări directe.
Astfel, ca urmare a eșecului înregistrat duminică după-amiază, scor 0-1, la Însurăței, a venit și prima reacție de demisie din partea unui oficial al Oțelului, în persoana președintelui Cornel Moisescu. Acesta și-a anunțat demisia pe contul personal de Facebook.
”Îmi asum acest eșec și, prin urmare, îmi depun mandatul de președinte al Consiliului Director. Pentru cei care nu au înțeles rostul meu la acest club, îi rog în mod respectuos să nu mă jignească. Eu nu câștig nimic de la Oțelul Galați. Eu nu sunt angajatul Oțelului. Am numit o conducere executivă să conducă clubul de la A la Z. Am numit greșit. Oțelul nu a avut forță să promoveze. Pentru mine este suficient. Nu mai suport Liga a III-a! Las la latitudinea Consiliului Director în funcție și a Adunării Generale să decidă soarta clubului de fotbal”, se arată în comunicatul publicat de Moisescu.
Suporter Club Oțelul Galați este un club format de suporteri, iar președintele ales de la înființarea asociației până în prezent a fost Cornel Moisescu, care și-a mai dat demisia și în alte situații în care s-a ratat promovarea, însă a revenit apoi asupra deciziei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.