Româncele, eliminate de la Wimbledon
Toate cele șase jucătoare din România care s-au aflat pe tabloul principal de la Wimbledon au părăsit competiția după prima săptămână. Cel mai lung parcurs l-au avut Sorana Cîrstea, de la care erau și cele mai mari așteptări de altfel. Cîrstea a trecut în primul tur de Murray, scor 6-3, 6-3, iar în turul secund a reușit s-o elimine pe favorita nr. 12 - Victoria Azarenka, la capătul unui meci extrem de spectaculos, scor 7-6, 3-6, 6-4. Sorana a fost învinsă de către o jucătoare de doar 18 ani, calificată datorită unui wildcard - Emma Răducanu. Aceasta reprezintă Marea Britanie, deși provine din tată român și mamă chinezoaică şi este născută în Canada. Răducanu a învins-o pe Sorana Cîrstea, scor 6-3, 7-5.
Irina Begu a avut un parcurs surprinzător, după ce a trecut de Volynets, scor 6-4, 7-5, și de experimentata Petra Martic, scor 7-5, 6-7, 6-3. În turul al treilea, Begu a cedat în fața favoritei numărul 8 - Iga Swiatek, scor 1-6, 0-6.
Celelalte patru românce de pe tabloul principal, care au părăsit competiția din primul tur, sunt Patricia Țig, Monica Niculescu, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu. Simona Halep, câștigătoarea din 2019, nu a putut participa la turneu, din cauza unei accidentări.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.