Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oțelul și Sporting, din nou la antrenamente

Cele două echipe gălățene din Liga a III-a şi-au reluat ședințele de pregătire, începând de luni după-amiază. Oțelul s-a reunit sub comanda antrenorului-manager Dorinel Munteanu, numit recent în funcție, iar în programul său de pregătire are prevăzut și un stagiu de pregătire centralizată ce urmează a fi programat în zilele următoare. De partea cealaltă, cei de la Sporting Liești au mizat pe continuitate, iar antrenamentele vor fi conduse în continuare de antrenorul Ionuț Niculcea. Primele jocuri oficiale ale celor două echipe sunt programate pe 25 august, în turul al treilea al "Cupei României".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.