Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Final de sezon cu "Criteriul Speranţelor Olimpice"

"Sesiunea" de vară a concursurilor oficiale la kaiac-canoe pentru juniori s-a încheiat pe Lacul Bascov cu "Criteriul Speranţelor Olimpice". Concursul a constituit şi criteriu de selecţie naţională pentru alcătuirea loturilor olimpice de perspectivă. "Rezultatele au fost foarte bune, chiar peste aşteptări. Acum aşteptăm hotărârea federaţiei privind finanţarea", ne-a declarat prof. Adrian Maftei, antrenorul vâslaşilor de la C.S. Şcolar Galaţi.
La juniori mici, cele mai bune rezultate le-au obţinut canoiştii (de mâna stângă) Dragoş Zimblischi (locul întâi) ,Valentin Dublea (locul 3) şi Alexandru Răduţ (locul 5) pe distanţa de 1.000 m. Dintre "dreptaci", Răzvan Lepădatu a sosit, pe aceeaşi distanţă, pe locul 3. Valentin Dublea a concurat şi la juniori mari, sosind pe locul 3, respectiv 5, la 200 şi 500 de metri. S-au evidenţiat, de asemenea, Teodora Maftei (kaiac 1) şi Dragoş Tăbăcaru (canoe 1). S-a remarcat şi Andrei Drăgan de la Dunărea Galaţi (antrenor Mihai Munteanu), clasat al cincilea la canoe 1 (stângaci) pe 500 de metri.







Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.