Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

FOTBAL - Liga a IV-a. Ploaie de goluri în etapa de debut

Echipele din Liga a IV-a a campionatului județean gălățean de fotbal au pornit, duminică, la startul unui nou sezon. Prima etapă a fost una cu foarte multe reușite, 35 de goluri în cinci meciuri, semn că atacanții au dus dorul golurilor.

La Braniștea s-au întâlnit o pretedentă la șefie - Unirea și ACS Covurluiul Tg. Bujor, gazdele având o echipă cu jucători consacrați, iar oaspeții - unii foarte tineri. A învins experiența, cu 7-0 (6-0), autorii golurilor fiind: Anastasie (două), Stoian (două), Spânache (penalti), Năpârlică și Ciotârcă. De notat că bujorenii au avut în teren un jucător venerabil - Vârgolici, ajuns la vârsta de 47 de ani, dar înconjurat de foarte mulți juniori. La fluierul arbitrului Alexandru Perju, cele două formații au prezentat următoarele formule.

Unirea (antrenor Ionuț Niculcea): Vlasie - G. Popa, Codreanu, D. Dima, Hilohi - Murgoci, Stoian, Năpârlică, F. Dima - Anastasie, Spânache. Au mai jucat: Blănaru, Lăutaru, Sîrbu, Negrei și Ciotârcă.

Covurluiul (antrenor Ion Basalîc): Măstăcan - A. Popa, Nanu, Vârgolici, Vârlan, Ciobanu, Bandac, Cojan, Mitrofan, Coroiu, Canschi. Au mai intrat: D. Popa, Filip, Culică, Balercă, Lichiardopol.

Un joc atractiv, cu șase goluri, a avut loc la Umbrărești, într-un derbi zonal între gazdele de la Viitorul și Gloria Ivești. Au învins oaspeții cu 4-2, autorii golurilor fiind: Țuiu (două), Iordache (penalti) şi Panaite, pentru învingători, respectiv, Ionuț Cocuț (două).

În celelalte meciuri s-au înregistrat rezultatele: Avântul Drăgănești - Victoria Independența 0-4, Voința Cudalbi - Agrostar Tulucești 7-4, Quantum Club Galați - Muncitorul Ghidigeni 6-1. Echipa Avântul Vânători a avut etapă liberă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.