Trei meciuri, trei victorii pentru CS Universitatea
Competițiile eșalonului secund de handbal au continuat, iar cele două echipe gălățene și-au încununat eforturile cu victorii consistente. Băieții de la CSU au întâlnit o echipă tânără și foarte ambițioasă, cea a CSU II Suceava. Ambițioasă nu doar datorită tinereții componenților, dar aceștia au și valoare de handbaliști, de vreme ce, cu numai câteva luni în urmă au fost aurelați cu titlul național de juniori. Meciul a generat dispute aprige, deseori tabela de marcaj arătând egalitate sau scoruri foarte strânse: 5-5, 13-12, 16-16 (min. 27), 20-20 și 25-25 (min. 40), moment după care elevii antrenorului Florin Andronic au sprintat spre victorie, scor final 41-36 (20-18). Între numeroasele oportunități pe semicercul advers, gălățenii au beneficiat și de cinci lovituri de la șapte metri, dintre care trei transformate. Eroul meciului a fost Daniel Ionescu, realizator a nu mai puțin de 13 goluri. Iată lotul și marcatorii celorlalte goluri: Fuică, Fl. Dinu (portari) – Soare (7 goluri), Prună, Butea (1), Lefter (2), Olaru (1), Bădărău, Frangulea (2), Andrei, Chertiz, C. Zaharia, B. Zaharia, Costea (10) și Mârșiu (5).
În etapa următoare, gălățenii se vor deplasa la Bacău pentru confruntarea cu CSM II din localitate.
*Fetele de la CSM au jucat în devans meciul din runda a patra a campionatului, pe care l-au câștigat cu scorul de 44-19. La feminin competiția a luat o pauză până pe 30 octombrie, când gălățencele vor juca, tot acasă, cu ACS Școala 181 SSP București.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.