Schimbări de antrenori în marile campionate ale Europei
Cele mai importante campionate de fotbal din Europa au bifat mai multe schimbări de antrenori în ultima perioadă, iar punctul culminant a fost bifat la capătul etapei din weekendul trecut, fix înaintea pauzei determinate de meciurile echipelor naționale.
Cea mai de răsunet mutare a gravitat în jurul celor de la FC Barcelona, echipă care de luni are un nou antrenor, în persoana lui Xavi Hernandez, fostul său jucător din perioada "extraterestră", când Barca domina categoric fotbalul mondial. Barcelona l-a răscumpărat pe Xavi cu 5 milioane de euro de la Al-Sadd (Qatar), acolo unde spaniolul a impresionat prin jocul impus echipei sale, având și rezultate extraordinare.
În Anglia, Farke (Norwich) și Smith (Aston Villa) sunt ultimele două "victime" ale demiterilor, iar la Newcastle a fost oficial instalat Eddie Howie, fost antrenor la Bournemouth, după ce "capul" lui Steve Bruce căzuse de câteva etape. Lampard este favorit să o preia pe Norwich, echipă aflată în coada clasamentului, iar Gerrard este opțiunea numărul 1 pentru Aston Villa.
În Bundesliga, Wolfsburg este în căutarea unui nou antrenor, după demiterea olandezului Van Bommel, cu toate că interimarul a reușit trei victorii într-o săptămână. Un mare fost fotbalist va lua drumul campionatului italian. Este vorba despre Andrei Şevcenko, care o va antrena pe Genoa, după ce a pregătit cu succes Dinamo Kiev și reprezentativa Ucrainei, în cariera sa de până acum.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.