FCM Dunărea - victorie fără joc!
Divizionara secundă gălăţeană FCM Dunărea trebuia să joace sâmbătă, în penultima etapă din actualul campionat. Meciul a fost programat în deplasare, cu FCM Bacău. Cum în gruparea băcăuană şi-a făcut loc dihonia, întâlnirea din etapa a 33-a nu a putut avea loc.
Săptămâna trecută, cu puţine zile înainte de această partidă, a avut loc o adunare generală a acţionarilor care deţin 90% din acţiuni – Consiliul Local (restul de zece procente aparţin fostului primar Dumitru Sechelariu).
Adunarea a hotărât să nu mai susţină echipa - deşi se afla într-o situaţie foarte delicată - şi să nu mai acorde sprijinul financiar pentru ultimele două etape.
Prin retragerea acestui sprijin, anunţat şi la forurile superioare ale fotbalului din ţara noastră, s-a ajuns în situaţia de a fi retrogradată.
La neprezentarea de ieri s-a adăugat cea din etapele anterioare, şi la două neprogramări o echipă este retrogradată.. Aşa s-a ajuns la situaţia ca echipa gălăţeană să câştige la "masa verde".
În acest context, iată şi o declaraţie a antrenorului gălăţean Viorel Tănase:
„Auzisem de situaţia echipei băcăuane, dar noi ne-am prezentat, normal, în oraşul gazdă. Sincer ne pare rău de această echipă, care a încercat să-şi joace şansa pe teren”.
„Noi am venit la Bacău şi am vrut să jucăm. La ora startului partidei, ne-am prezentat la stadion. Terenul nu era marcat, plasele porţilor nu erau instalate, iar jucătorii nu erau echipaţi. Arbitrul partidei – Sorin Mocan, din Turda - a întocmit foaia de joc şi a consemnat succesul nostru, prin neprezentare: 3-0”.
Viorel Tănase ne-a mai spus că jucătorii actualului FCM Bacău: nu au mai primit niciun ban de patru luni: nici salarii, nici prime de joc. În acest caz, jucătorii vor deveni liberi de contract şi vor putea pleca unde vor!
La această situaţie s-a ajuns şi din cauza conflictului dintre actualul şi fostul primar – Stavarache şi Sechelariu - iar băcăuanii au rămas fără o echipă care să reprezinte oraşul într-un eşalon superior.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.