United joacă în derbiul etapei
Cea de-a patra rundă a turului suplimentar al primei ligi de futsal programează și derbiul etapei, în care se întâlnesc două dintre echipele de pe podium - United Galați (locul al treilea înaintea rundei) și FK Odorheiu Secuiesc, formația de pe locul secund. Gălățenii vin după o etapă liberă, în vreme ce formația vizitatoare vine după un succes răsunător contra liderului Autobergamo Deva, scor 6-2.
În clasamentul dinaintea acestei runde, gălățenii sunt cu cinci puncte în spatele adversarilor de astăzi și cu șase lungimi mai puțin față de Autobergamo Deva, cu precizarea că echipa din Odorheiu Secuiesc are un meci mai mult disputat. Astfel, în cazul unui succes în meciul programat astăzi, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor "Dunărea", cei de la United Galați pot spera să prindă cel puțin locul secund la capătul sezonului regulat. Pentru a ajunge pe locul al doilea, gălățenii trebuie să câștige toate meciurile rămase de disputat până la startul fazei de play-off.
După partida de astăzi, formația lui Florin Ignat mai are de jucat după următorul program: cu CFR Timișoara (locul 4), în deplasare, pe 20 februarie; cu Sportul Ciorăști, acasă, pe 6 martie; cu Luceafărul Buzău, în deplasare, pe 15 martie.
Meciul de astăzi dintre United și FK Odorheiu poate fi urmărit și în transmisiune directă pe canalele DigiSport.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.