Victorie de senzație pentru Gabriela Ruse, duel cu Simona în optimi!
Marți, la turneul WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), Gabriela Ruse (24 de ani) a reușit cel mai important succes al carierei, de până acum.
Sportiva din București a trecut în 16-imile concursului dotat cu premii în valoare de 768.680 dolari de iberica Paola Badosa (tot 24 de ani, nr. 5 WTA), în trei seturi: 6-3, 5-7, 6-4, după aproape două ore și jumătate de întrecere. De notat că, în setul decisiv, Badosa a condus cu 4-1.
După această victorie în premieră asupra unei jucătoare din Top 10 WTA, Gabriela Ruse a obținut 65 de puncte, urcând în clasamentul live WTA pe locul 56.
În optimi, Ruse o va întâlni pe Simona Halep (în prezent, 23 WTA), în fața căreia a pierdut cele două întâlniri disputate anul trecut, ambele în două seturi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.