Victorie vitală pentru United
Echipa gălățeană de futsal United Galați a reușit să câștige un meci extrem de important, în deplasarea cu CFR Timișoara, scor 6-5 (4-1). În urma acestui succes, gălățenii au reușit să urce pe poziția a doua în clasament, fiind aproape de calificarea în semifinalele Ligii I. Golurile celor de la United au fost reușite de: Araujo (2), Pele, Ignat, Arhire, O. Cireș.
"Am condus la diferențe mai mari, dar de aceea futsalul este un sport atât de spectaculos. În cele 40 de minute de joc se pot întâmpla multe lucruri. Cel mai important este că am câștigat, sunt trei puncte imense și mă bucur și că nu avem accidentați, după o asemenea încleștare. Am avut și drum lung, așadar oboseala era evidentă, iar în asemenea condiții bucuria este și mai mare. Felicit întreaga echipă pentru dăruire”, a fost declarația antrenorului-jucător Florin Ignat, la finalul partidei de luni seară.
Următoarea partidă oficială pentru United va avea loc marți, 1 martie, la Galați, în faza optimilor de finală ale "Cupei României", cu Sportul Ciorăști.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.