Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Antrenorul emerit Alexandru Dumitrescu a ieşit la pensie

A dedicat sportului preferat mai mult de cincizeci ani din cei 65 pe care i-a împlinit recent. Acesta este  antrenorul emerit Alexandru Dumitrescu, decanul de vârstă, până mai  ieri, a antrenorilor de haltere din Galaţi.

Dumitrescu s-a născut la Galaţi şi a practicat sportul halterelor de performanţă fiind elevul legendarului Pavel Gospodinov. La categoria 52 kg. a fost de mai multe ori campion naţional şi component al loturilor naţionale, reprezentând Clubul Orăşenesc şi Clubul Dunărea din Galaţi şi Clubul Sportiv Municipal Oneşti.

Ca antrenor a debutat la C.S. Şcolar nr. 2 Galati şi, după un „pasaj” la Progresul Brăila, s-a dedicat muncii de şlefuitor de talente la C.S.M. Dunărea Galaţi.

A îndrumat nenumăraţi sportivi, multi dintre aceştia reprezentând strălucit culorile României în competiţii internaţionale oficiale, în frunte cu Mărioara Munteanu, participantă la doua ediţii ale Jocurilor Olimpice şi de trei ori campioană europeană - Haralabie Gheorghe, Neagu Năvodaru şi Mihai Nicolae, componenţi ai loturilor naţionale, ultimul fiind actualul antrenor al naţionalei de juniori. Acestora li se mai adaugă Ionela Topală şi Mirela Enache, medaliate la „Europenele” de juniori.

Zilele trecute, Alexandru Dumitrescu a  spus stop activităţii sportului de performanţă şi a hotărât să se odihnească.
Pensie lungă, domnule antrenor!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.