United aduce finala campionatului la Galați
Specialiști în reveniri spectaculoase, cei de la United au demonstrat acest lucru și în al doilea meci al finalei cu Autobergamo, ambele dispute desfăşurându-se la Deva. După ce au pierdut, scor 2-4, în primul meci al finalei, chiar dacă a fost un joc echilibrat, gălățenii au avut ocazia să-și dovedească spiritul de echipă care nu cedează niciodată în a doua partidă. Astfel, miercuri seară, cei de la Deva s-au desprins până la 3-0, dar Florin Ignat și compania n-au cedat și au reușit să egaleze la 3. N-a fost suficient, pentru că gazdele au făcut 4-3, dar din nou au ieșit la rampă gălățenii, pentru că United a revenit și a dus meciul în prelungiri. În reprizele suplimentare s-au impus gălățenii, cam ca Real Madrid în Liga Campionilor la fotbal. Gălățenii au câștigat cu 6-5 și prelungesc finala cu cel puțin încă două meciuri. Acestea se vor juca în Sala Sporturilor "Dunărea". Mai întâi, luni, de la ora 20.00, apoi marți, de la ora 19.00. Dacă va fi cazul de un meci decisiv (al cincilea al seriei), acesta se va disputa la Deva, grație clasării mai bune în sezonul regulat a celor de la Autobergamo.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.