S-au stabilit finalistele cupelor europene
În această săptămână s-au jucat semifinalele în toate cele trei competiții europene intercluburi de fotbal. Astfel, în Liga Campionilor se va juca, pe 28 mai, la Paris, finala Real Madrid - Liverpool. Madrilenii au trecut de PSG (3-2 la general), Chelsea (5-4) și Manchester City (6-5), în vreme ce englezii s-au calificat după meciurile cu Inter (2-1 la general), Benfica (6-4) și Villarreal (5-2).
În Europa League va avea loc o finală surprinzătoare, între Eintracht Frankfurt și Glasgow Rangers. Pentru a ajunge în această fază finală a competiției, ce se va disputa la Sevilla, pe 18 mai, Eintracht le-a eliminat pe Real Betis (3-2 la general), FC Barcelona (4-3) și West Ham (3-1), în timp ce Rangers a trecut de Steaua Roșie (4-2 la general), SC Braga (3-2) și FC Leipzig (3-2).
Pentru prima dată organizată, Conference League va avea finala pe 25 mai, la Tirana, între AS Roma și Feyenoord. Jose Mourinho, antrenorul italienilor, este primul tehnician ce bifează toate cele trei finale ale competițiilor europene intercluburi. AS Roma a trecut din optimi încoace de Vitesse (2-1 la general), Bodo/Glimt (5-2) și Leicester (2-1), în timp ce olandezii de la Feyenoord au avut un parcurs cu Partizan (8-3 la general), Slavia Praga (6-4) și Marseille (3-2).
Altfel, câștigătoarea din Europa League va beneficia de un loc direct în grupele Ligii Campionilor, iar cea din Conference de o calificare directă în grupele Europa League.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.