Program modificat pentru Oțelul
Gruparea gălățeană proaspăt promovată în al doilea eșalon şi-a modificat programul de pregătire, adaptându-l necesităților de zi cu zi. Astfel, până la amicalul cu FCSB de pe 9 iulie, ce părea a fi primul meci-test al verii, cei de la Oțelul au decis să joace un meci amical cu Unirea Braniștea, formație promovată în urmă cu puțin timp în Liga a III-a. Meciul se va disputa vineri, la Galați, pe Stadionul "Oțelul", de la ora 19:00, cu intrare liberă. Această partidă e un bun prilej pentru Dorinel Munteanu să-i vadă la lucru pe tinerii jucători veniți în probe, dar și pentru Unirea Braniștea, care pe 6 iulie are meci oficial în "Cupa României".
Berisha a ajuns la Galați, urmează Gorovei
Cei de la Oțelul au prezentat oficial semnarea contractului pentru un sezon cu portarul Rareș Pop, sosit de la Chindia Târgoviște (Liga I), unde a fost portar de rezervă, rol pe care îl va avea de îndeplinit și la Galați. Atacantul Berisha a sosit la Galați la începutul acestei săptămâni, iar de la 1 iulie e așteptat să sosească și Gorovei, din postura de jucător liber de contract, după ce pe 30 iunie își încheie înțelegerea cu Dante Botoșani, fosta sa echipă. Olandezul Kip va sosi și el la Galați săptămâna următoare, astfel că lotul va fi în formulă completă până la plecare în cantonamentul montan din 11 iulie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.