Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Start în cantonamentul montan pentru Oțelul

Programul precompetițional al grupării gălățene Oţelul se desfășoară începând de luni cu antrenamente și jocuri amicale la munte.

Amicalul de gală cu FCSB (scor 0-1) a fost punctul final al primei părți de pregătire pentru trupa lui Dorinel Munteanu. Tehnicianul gălățenilor va pune accent pe partea fizică în stagiul de pregătire centralizată de la Poiana Brașov, început luni și care va dura până pe 23 iulie. În toată această perioadă, gălățenii vor disputa și patru partide amicale, deja perfectate cu contracandidate pentru ocuparea unui loc în play-off: Gloria Buzău (13 iulie), Unirea Slobozia (16 iulie), FC Brașov (19 iulie) și Metaloglobus (22 iulie).

"Urmează pentru noi o perioadă foarte importantă ca pregătire și ca impact pentru jucători, un cantonament care ne era foarte necesar. Avem nevoie să reclădim spiritul de echipă cu care am obținut rezultatele bune, să-i integrăm pe noii jucători. Suntem o echipă care își propune ca în primul an din Liga a II-a să se afle între primele șase, asta-i clar, nici nu puteam să ne propunem un alt obiectiv. Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas și am încredere că împreună cu suporterii noștri minunați, cu municipalitatea și cu toți cei care ne sprijină, să facem o figură frumoasă încă din primul an în Liga a II-a", a spus Dorinel Munteanu, managerul tehnic al echipei.

Fără alte transferuri

Totodată, lotul Oțelului s-a conturat deja încă dinainte de plecarea în cantonamentul montan, așa că nu mai sunt așteptate noutăți la nivelul grupului de jucători. Au mai fost discuții legate de postul de fundaș central, acolo unde sunt trei soluții certe: Ghiocel, Yabre și Sîrghi, plus Adăscăliței, care este mijlocaș la închidere la origini, dar poate evolua și în centrul defensivei. Ghiocel a ratat amicalul cu FCSB din cauza unor dureri în zona inghinală, o mai veche accidentare a sa.

Astfel, jucătorii cu care Oțelul a semnat deja sunt: Rareș Pop (Chindia), Robert Băceanu (Farul), Sharly Mabussi (liber de contract) și Berisha (Sliema), iar lista noilor jucători e completată de Gorovei (Dante), Kip (Almere), plus juniorii Maxim și Mitoi.

A scăzut cota Oțelului la promovare

Gruparea gălățeană a fost estimată la cotă 50 de a câștiga Liga a II-a, iar această cotă a scăzut până la 30. E posibil ca până la startul noului sezon de Liga a II-a să mai apară modificări, chiar o cotă mai mică pentru Oțelul, mai ales după impactul pe care l-a avut meciul cu FCSB.

Din al doilea eșalon mai fac parte: Dinamo, Steaua CSA, Concordia Chiajna, Unirea Slobozia, Minaur Baia Mare, CSM Slatina, Progresul Spartac, CS Dumbrăvița, Poli Timișoara, Ripensia Timișoara, Viitorul Pandurii Tg. Jiu, Metaloglobus, CSC Șelimbăr, Unirea Dej, Gloria Buzău, FC Brașov, Poli Iași, Csickszereda Miercurea Ciuc, Academica FCSB 2.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.