Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Doi sportivi gălățeni, medaliaţi cu aur și bronz

Zece zile au durat întrecerile Campionatului European de șah, găzduit de orașul Salonic (Grecia). În competiţie s-au aflat și doi şahişti gălățeni, reprezentând Clubul Sportiv Municipal. Prezența lor a fost consistentă, ambii aflându-se într-un clasament al medaliaților.
Randi Ioan Galeș și Dragoș Ștefan Leu sunt numele celor doi, nume care vor rămâne în istoria competiției continentale. Ei au făcut parte din echipa națională Under 12 a României și prin evoluțiile lor au contribuit decisiv la obținerea medaliilor de bronz. Mai mult, Galeș a fost remarcat și cu o medalie de aur la individual, pentru punctajul excelent realizat la masa numărul 4 - în cele șapte runde, el a acumulat 6,5 puncte. Sunt primele performanțe remarcabile la acest nivel.
Leu a mai avut o clasare onorabilă anul trecut, locul 4 la blitz, la "Europenele" găzduite de orașul sârb Novi Sad.
Altfel, Galeș face șah de 6 ani, iar Leu de patru. Cei doi sunt pregătiți de antrenorii Adrian Smărăndoiu și Lucian Jugaru.
Pe plan intern, noii medaliaţi sunt campioni cu echipa CS Municipal, în ediția trecută.
Și încă o informație, eroii rândurilor de față s-au clasat în primii zece și la Campionatele Naționale (individual), deşi sunt mai mici cu un an decât categoria la care concurează.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.