Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Din sportul gălățean. 11 medalii pentru sportivii tecuceni, la Herculane

LUPTE. În organizarea Asociației Județene de Lupte Caraș Severin și a cluburilor C.S Școlar și CSM Reșița, a avut loc o interesantă competiție. Aceasta a fost găzduită de stațiunea Băile Herculane și s-a intitulat ”Cupa Hercules”. Au luat parte peste 200 de sportivi, reprezentând 25 de cluburi – la categoriile Under 15, juniori III și IV. Între concurenți s-au aflat și 15 luptători de la ACS Vipgurad Tecuci. Și de această dată, tecucenii au făcut o treabă bună, cucerind 11 medalii. Pe locul 1 s-au clasat Gabriel și Mihail Yldirim și Luca Stoian; locul 2: Andrei Prună, David Militaru și Dezyre Lefter; locul 3: David Hurmuz, Andrei Lefter, Andrei Brăilescu, Ionuț Avram și Sebastian Brăilescu.
FOTBAL. Echipele gălățene de juniori participante în competițiile Under 17 și Under 19 au încheiat prima parte a Campionatului Național. Trei dintre ele au reușit  clasări în turneele de play-off, celelalte trei în play-out. La Under 17 – CS Municipal, SC Oțelul și Liceul Sportiv  evoluează în primul turneu, respectiv la Under 19 - CS Municipal, SC Oțelul și LPS în cel de-al doilea turneu.
Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.