Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Laureații karatiștilor de la CS Meikyo Galaţi

Reprezentativ între asociațiile sportive gălățene, dar și naționale, în care sportul karatelor se practică cu succes maxim se numără și Clubul Sportiv Meikyo Galați. An de an, sportivii acestui club s-au numărat printre protagoniștii concursurilor din țară, dar și cele internaționale. Cu pondere la categoriile mici - copii, cadeți și juniori - stafful tehnic de aici i-a îndrumat pe aceștia spre piscurile performanței.

Ne aflăm la vremea bilanțului, în care respectivul club a avut cu ce se prezenta. Iată principalele succese la competițiile de anvergură: la Campionatul Mondial pentru copii din Macedonia de Nord s-au câștigat 9 medalii, iar la puțină vreme a urmat Campionatul Mondial și Cupa Europeană din Slovenia - competiții rezervate cadeților și juniorilor. La prima competiție au fost adjudecate 7 medalii, iar la a doua - 12 medalii. La toate acestea să adaugă reușitele de la Campionatul Național, încununat cu nu mai puțin de 51 de medalii la cadeți și juniori, plus alte 24 la copii.

Însemnatele succese se datorează în primul rând sportivilor, dar să nu-i uităm pe cei din stafful tehnic, cei care le îndrumă pașii: Dana Stamate Farkaș, Eusebiu Diaconu și Adrian Farkaș.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.