Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hocheiștii din Gheorgheni au cucerit Erste Liga

Harghitenii de la ACSH Gheorgheni (Gyergyoi HK, denumirea clubului în limba maghiară) au câștigat în premieră Erste Liga la hochei pe gheaţă, competiţie la care au luat startul șapte cluburi din Ungaria și trei din ţara noastră.

Vineri, 31 martie, în micuţul municipiu din Ţinutul Secuiesc (aproximativ 18.000 de locuitori), gazdele au definitivat come back-ul din finala cu Ferencvarosi TC Budapesta, revenind în serie de la 1-3, pentru a câștiga cu 4-3 la general. Ultima partidă, scor final 2-1 (1-0, 0-1, 1-0), a fost decisă de golul finlandezului Matias Haaranen, în minutul 44. De altfel, rosterul formaţiei din Gheorgheni cuprinde nu mai puţin de 17 stranieri, cei mai numeroși din Ungaria, zece, dar și cinci finlandezi, un canadian și un italian. Mai trebuie spus că ACSH Gheorgheni a trecut în semifinale de rivala Corona Brașov, tot după un „thriller” de șapte meciuri, partida decisivă având loc, la fel, pe gheaţa harghiteană, deoarece echipa locală a beneficiat de acest avantaj ca urmare a locului al doilea obţinut la finalul sezonului regulat din Erste Liga. Liderul acestuia, o altă formaţie budapestană, Akademia (fostă MAC Ujbuda), a fost eliminată în semifinale de Ferencvaros, în timp ce „lupii” brașoveni au trimis acasă cealaltă formaţie românească din competiţie, SC Miercurea Ciuc, de această dată în sferturile play-off-ului. Victoria echipei harghitene este a cincea a unei formaţii din România în Erste Liga (anterior Liga MOL), după patru succese obţinute în trecut de ciucani, ultimul chiar anul trecut. Această ligă maghiaro-română a luat fiinţă în anul 2008. În trecut, la întrecere au luat parte și formaţii din Austria, Serbia sau Slovacia, dar și Dunărea Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Masca Sâmbătă, 8 Aprilie 2023 17:21 95.76.37.*** Link la comentariu

Federatia Romana de Hochei ar trebui sa puna piciorul in prag ca cele trei echipe sa aleaga intre aceasta liga si campionatul national pentru ca asa nu se mai poate. Din cauza celor trei echipe campionatul national se desfasoara cu dificultate. Meciuri anulate cu saptamanile in afara faptului ca

postat de ss Sâmbătă, 8 Aprilie 2023 18:25 5.13.198.*** Link la comentariu

Bravo lor, o semifinala si o finala memorabile.....in Romania nu au prins finala ca a venit o decizie federala care a stabilit ca cei de la Gheorghieni sa joace finala mica, noaptea mintii!!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.