Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Din sportul gălățean. Buzoiencele, ținute în șah!

HANDBAL. Jucătoarele de la CSM au făcut, din nou, o primă repriză bună, dar au pierdut cu 25-35 (16-15) la Gloria Buzău, într-o partidă care a contat pentru etapa a 22-a, a "Ligii Florilor" la handbal. După primele 30 de minute, în care s-au aflat în dezavantaj, gazdele s-au impus în final la o diferență de zece goluri. Cele mai multe goluri ale gălăţencelor au fost marcate de Cristina Andrița (9), celelalte jucătoare fiind: Prodan, Micu și Petre (portari) - Lazăr (1), Lopătaru (3), Merlă, Eiler, Bichir (3), Prescură (2), Sava, Taivan (1), Ichim (1), Manolachi (3), Mancici, Sandu (2).
"Într-adevăr, fetele au făcut o repriză foarte bună, una dintre cele mai reușite, surprinzându-le pe adversare. Am condus cu un gol la pauză și chiar până în min. 40, cu scorul de 21-20. Din păcate, după acest minut, s-au accidentat două fete din primele șapte, între care și Andrița, iar potențialul nostru a scăzut. Din start ne-a lipsit și titulara Daniela Corban (având unele probleme medicale). În aceste condiții am fost nevoită să introduc în teren jucătoare foarte tinere, mai puțin experimentate", ne-a declarat antrenoarea Daciana Balaban.
CSM Galați va disputa următoarea partidă pe 3 mai, când va primi vizita puternicei echipe Rapid București, participantă în cupele europene.
VOLEI. La meciul echipelor feminine de volei CSM Târgoviște - CSM Lugoj, observator a fost gălățeanul Florin Dimachi. Întâlnirea a contat pentru semifinalele Diviziei A1, în care finaliste au devenit târgoviștencele.
Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.