Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A început și play-offul NBA

După ce, pentru prima dată în ultimii 22 de ani, nicio echipă nu a reușit să „adune” 60 de victorii în sezonul regulat, a debutat play-offul și în cea mai disputată și urmărită competiție baschetbalistică din lume – NBA (National Basketball Association), în trecut mediatizată sub sloganul ”I Love This Game”.

La această dată, partidele se desfășoară în faza sferturilor celor două Conferințe (Est și Vest), după sistemul „cel mai bun din șapte meciuri”. În Est, Philadelphia 76-ers a „lămurit” deja lucrurile cu Brooklyn Nets, pe care i-au eliminat cu un sec 4-0 și așteaptă, cel mai probabil, în semifinale, pe Boston Celtics. Aceștia din urmă conduceau Șoimii din Atlanta cu 3-1, la ora redactării articolului. În celelalte duble din această Conferință, favorite sunt New York Knicks și Miami Heat: cele două se află în avantaj în fața rivalelor Cleveland Cavaliers, respectiv, Milwaukee Bucks.
În cealaltă Conferință, de Vest, lucrurile se prezintă oarecum similar. După patru meciuri disputate, câte două pe teren propriu, Denver Nuggets conduce pe Minnesota Timberwolves cu 3-1, iar aceeași diferență se înregistrează și între Phoenix Suns și Los Angeles Clippers. Câștigătoarele acestor serii se vor întâlni în semifinale. Ceva mai surprinzătoare este situația din seria ce are loc între Los Angeles Lakers și Memphis Grizzlies. Cu legendarul LeBron James ajuns la 39 de ani, echipa californiană are același avantaj, 3-1, în disputa cu o echipă mai bine clasată la finalul sezonului regulat. Nu în ultimul rând, suspansul se menține în dubla dintre Războinicii din Golden State (San Francisco) și Regii din Sacramento, la care evoluează Domantas, fiul unui alt jucător intrat în istoria baschetului, pivotul lituanian Arvidas Sabonis. Seria consemnează un 2-2 la data de 25 aprilie.
În statisticile individuale, deocamdată conduce Jimmy Butler de la Miami, cu o medie de 36,5 puncte pe meci, în vreme ce LeBron James și Kevon Looney de la Golden State au câte 13 recuperări.
Față de hochei, prezența jucătorilor europeni este mult mai redusă, iar, poate cel mai cunoscut dintre aceștia, slovenul Luka Doncic a ratat calificarea în play-off cu Dallas Mavericks. În plus, grecul prin adopție, Giannis Antetokounmpo de la Milwaukee Bucks este în prezent accidentat.
La casele de pariuri, Boston Celtics este principala favorită, cotele variind între 3 și 3,45 pentru un succes final, iar, din Vest, se distinge Phoenix Suns. Pentru o victorie a aștrilor din deșertul Arizonei se oferă cote între 4,75 și 5,5.
În România, unele partide din play-offul NBA pot fi urmărite pe canalele Orange Sport.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.