Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

De câte puncte mai are nevoie Oțelul pentru a promova în Superligă

Gruparea gălățeană Oţelul are un parcurs foarte bun în ultima perioadă, ceea ce-i conferă statutul de favorită pentru promovarea în prima ligă.

Faza de play-off din Liga a II-a a ajuns la jumătatea drumului, după ce s-au consumat toate partidele din tur. Ultima rundă a consemnat rezultatele: Unirea Dej - Oțelul 0-1, Gloria Buzău - Steaua CSA 1-0, Dinamo - Poli Iași 1-3. Situația în clasament, înaintea returului din play-off, se prezintă astfel: 1. Poli Iași 49 puncte, 2. Steaua (fără drept de promovare) 47 p, 3. Oțelul 45 p, 4. Dinamo 38 p, 5. Gloria Buzău 37 p, 6. Unirea Dej 34 puncte.
Oțelul se află într-un caz fericit de a avea un avans consistent față de principalele contracandidate, dacă ținem cont de faptul că Steaua nu are drept de promovare. Gălățenii au un avans de șapte puncte față de Dinamo, opt peste Gloria Buzău și 11 în raport cu Unirea Dej.

Oțelul și Poli Iași, cele mai bune din play-off

Turul din faza de play-off a scos la lumină faptul că Oțelul și Poli Iași, formațiile care ocupă pozițiile de promovare directă, au cea mai bună agoniseală la jumătatea drumului. Ambele au obţinut câte nouă puncte, Oțelul cu golaveraj negativ, 6-7, față de Poli Iași (8-5). Apoi, Steaua și Dinamo au făcut câte șapte puncte, Gloria Buzău doar șase, iar Unirea Dej n-a reușit să înscrie până acum în play-off, dar a scos două puncte.
La analiza dinaintea fazei de play-off, am convenit că 17 puncte este necesarul pentru ca Oțelul să promoveze direct, dar cu nouă puncte făcute deja, plus un parcurs favorabil în meciurile indirecte, trupa lui Dorinel Munteanu ar putea și cu mai puțin de atât să ajungă în Superligă.

Minimum patru puncte pentru promovare

La cum au mers lucrurile în turul de play-off pentru Oțelul până acum, cu mai multe puncte de partea sa decât în dreptul urmăritoarelor, misiunea pentru promovare se anunță mult mai facilă decât s-ar fi crezut inițial. Astfel, cu cel puțin șase puncte scoase în returul din play-off, Oțelul ar avea ca și garantată promovarea, ceea ce ar însemna ca Dinamo să facă cel mult 12, iar Gloria Buzău 14. La fel cum sunt șanse mari ca doar patru puncte să-i mai fie necesare pentru a se clasa înaintea lui Dinamo, Gloria Buzău și Unirea Dej, pentru că această situație o avantajează pe Oțelul, dacă Dinamo nu face mai mult de zece puncte, iar Buzăul nu face mai mult de 11.
Programul gălățenilor pentru restul sezonului se prezintă astfel: Poli Iași - Oțelul (marți, 2 mai, ora 17:30), Steaua - Oțelul (duminică, 7 mai, ora 14:30), Oțelul - Dinamo (joi, 11 mai, ora 20:30), Gloria Buzău - Oțelul (marți, 16 mai) și Oțelul - Unirea Dej (duminică, 21 mai).
Reamintim că primele două echipe clasate (cu eligibilitate de a participa în Superligă) vor promova la finalul sezonului, iar următoarele două vor juca baraj, tur-retur, cu locurile 13-14 din Superligă, poziții ocupate în clipa de față de Chindia și UTA.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

10 comentarii

postat de Gabi Miercuri, 26 Aprilie 2023 17:14 5.13.196.*** Link la comentariu

Trebuie sa facem un efort de a ne usura parcursul...si de a promova de pe unul din primele doua locuri, de pe 1 sau 2. Ca la baraj va fi greu.

postat de observator Miercuri, 26 Aprilie 2023 18:02 178.138.96.*** Link la comentariu

victorii cu Dinamo și Dej ....6 puncte acasă înseamnă promovare directă!

postat de Gicu matriteru Miercuri, 26 Aprilie 2023 18:05 86.124.202.*** Link la comentariu

daca pierde Dinamo 2 meciuri e suficient sa batem Dej-ul în ultima etapă.sau victorii acasă în meciurile rămase.

postat de florin Joi, 27 Aprilie 2023 03:51 86.124.200.*** Link la comentariu

Vom fi din nou ABBA fotbalului romanesc????

postat de florin Joi, 27 Aprilie 2023 03:51 86.124.200.*** Link la comentariu

VL edit Vă rugăm să nu mai repetați absolut fiecare comentariu

postat de hai otelul Joi, 27 Aprilie 2023 04:52 89.39.81.*** Link la comentariu

sintem "condamnati" la promovare directa. dar parca nu a-si vrea sa o obtinem in ultimul meci. hai otelul!

postat de Suntem în joc, asta-i important Joi, 27 Aprilie 2023 05:01 109.166.135.*** Link la comentariu

Avem jocuri destul de urâțele cu Iașul, Steaua, Dinamo și chiar Buzăul....ei zic să luăm jocurile pas cu pas, primul joc având cu la Iași, unde trebuie să ne spălăm rușinea jocului de acasă cu Iașul, unde am fost dezastroși pe toate planurile, învățătură de minte pentru băieții noștri. Baftă băieți,

postat de MIMI Joi, 27 Aprilie 2023 05:11 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu se ajunge la baraj ,avem un antrenor ff bun care stie jocul si care il are in trup si suflet pt echipa!!! Trebuie sa-l sustinem neconditionat pe marele DORINEL si cu ocazia asta merita felicitari dar si baietii totodata,bravo lor!!! HAI OTELUL!!!!

postat de comunismul Joi, 27 Aprilie 2023 13:05 5.13.205.*** Link la comentariu

daca trece otelul galati de politehnica iasi! steaua bucuresti! dinamo bucuresti! gloria buzau! are cale libera la promovare! dar eu zic spun ca va promova indiferent de ce se intampla! la baraj este putin probabil sa joace! dar vom vedea! in fotbal nu stii niciodata in ce directie merg lucrurile! d

postat de Hdhdh Joi, 27 Aprilie 2023 15:14 37.163.127.*** Link la comentariu

Eu mă bucur de faptul că spiritul Oțelul nu a murit. Nu contează in ce liga suntem, contează că există

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.