Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oțelul, la câțiva pași de promovare

Fiecare etapă care se scurge și o ține pe trupa lui Dorinel Munteanu pe loc de promovare directă reprezintă un lucru bun, chiar dacă precedenta rundă a adus Oţelului o înfrângere.

Derbiul Moldovei pentru promovare, dintre Poli Iași și Oțelul, a fost adjudecat de ieșeni, scor 2-0, după reușitele semnate de Roman (min. 45+1) și Harrison (min. 58). Jocul per total a fost complet nereușit de ambele formații, cu prea puține faze de poartă și cu încrâncenare mai mult specifică fotbalului de amatori. Cu toate acestea, Oțelul o duce bine în clasament și e la câțiva pași de promovarea directă în Superligă. Cel mai bun rezultat al etapei pentru gălățeni a venit de la Buzău, acolo unde Gloria și Dinamo au remizat, scor 2-2. În aceste condiții, principalele urmăritoare pentru postura Oțelului sunt la șase puncte distanță (Dinamo), respectiv, șapte (Buzău), când mai sunt doar patru etape de disputat.
Revenind la meciul de la Iași, acesta a confirmat crisparea Oțelului în deplasările importante, cu echipe cu pretenții. Așa s-a întâmplat în acest sezon în mai multe rânduri: 0-2 cu Unirea Dej, 0-1 cu Steaua, 0-1 cu Unirea Slobozia (în sezonul regulat), respectiv, 0-3 cu Dinamo și acum 0-2 cu Poli Iași (în play-off).
Echipa folosită de gălățeni a arătat astfel: Dur-Bozoancă - Rus, Yabre, Ghiocel, Nedelea - Jardan, Neagu, Cisotti - Scocîlcă, Cîrjan, Ursu. Au mai intrat: Cruceru, Fatai, Mitoi, Nica și Zivulici.

Dorinel Munteanu se teme de jocuri de culise
La finalul meciului de marți seară, pierdut de gălățeni la Iași, antrenorul Dorinel Munteanu a avut o serie de acuzații la adresa ieșenilor, care prin vocea conducătorului Șfaițer și-au exprimat dorința de a promova alături de Dinamo. Cum Poli Iași este deja matematic promovată și mai are de jucat cu contracandidatele Oțelului, acest subiect ar trebui să fie bine studiat de către comisiile federale de integritate.
"Sunt foarte curios și este de urmărit cum va juca Poli Iași în următoarele patru etape. Patronul echipei sau sponsor, ce este domnul Șfaițer, a declarat că vrea să intre braț la braț cu Dinamo. Ceea ce nu mi se pare (în regulă - n.r.) din partea unui conducător. Asta înseamnă, din punctul meu de vedere, că Poli se va preda în jocul cu Dinamo, la jocul cu Buzău și așa mai departe. Asta e părerea mea, pentru că este promovată. Nu contează câte puncte am. Vedem ce facem noi cu Dinamo. Poate rămân cele șase puncte, poate nu rămân. Eu nu cred că un conducător trebuie să facă o astfel de declarație. Vi se pare normal ca un președinte de club, sau ce este el, să spună că vrea să promoveze braț la braț cu Dinamo? Mie mi se pare ciudat și îmi pun unul, două sau patru semne de întrebare, câte meciuri mai sunt", a spus Dorinel Munteanu.
Următoarea etapă din play-off programează meciurile: Steaua - Oțelul, Gloria Buzău - Poli Iași și Dinamo - Unirea Dej.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

12 comentarii

postat de sfaiter maramoiu Joi, 4 Mai 2023 05:14 84.232.141.*** Link la comentariu

Dupa nume, pare un sforar, si cum tara asta, de 30 de ani e ,,condusa,, de ei, mi se pare firesc ca promovarea sa se faca din culise…cititi declaratia lui Franz Timerman despre Romania si ,,conducatorii,, ei si osa va lamuriti …ne meritam soarta fiindca, NOI II ALEGEM.

postat de MISU Joi, 4 Mai 2023 06:26 86.124.202.*** Link la comentariu

Sa evitam golaniile cu Poli si cu cîiniil, e bine sa batem acasa pe Dinamo si pe Dej si atunci suntem in prima liga HAI DORINEL , HAI BAIETI CA SE POATE SI MERITAM!!! S U C C E S OTELUL !!!

postat de Mario Joi, 4 Mai 2023 07:21 89.137.136.*** Link la comentariu

Sincer...îmi doresc ca toți suporterii...să promovăm...în prima ligă...ar fi o performanță extraordinara...dar nu practicând un joc atât de slab...nu cred că Dejul sau Dinamo ori Buzăul....Steaua sau Iașiul...au jucători mai valoroși decât noi...cam toți sunt de aceeași valoare...cu mici excepții...

postat de David Joi, 4 Mai 2023 08:19 5.13.196.*** Link la comentariu

Sunt 6 puncte între noi...ce draq... Dar fă-ți tu treaba, Oțelul, ca și club...și nu mai trebuiekngar mai trebui să te intereseze de ceilalți și de "jocurile de culise" a celorlalți... Dar, dacă tu ca și club nu reușești să înscrii, fiindcă nu știu cum se face de jucătorii pornesc de fiecare dată

postat de Gicu matriteru Joi, 4 Mai 2023 08:40 178.138.96.*** Link la comentariu

nu ajung șase puncte pentru promovare directă.am pierdut la Dinamo , și e greu de crezut că aici va fi 4-0....,aproape imposibil.mai sunt 12 puncte în joc, nu știe nimeni daca batem Dinamo acasă, meciurile sunt ARBITRATE de la distanță, avem cazul cu Poli la Galați, rămași în 10 și ...gata.e nevoie

postat de Alin Joi, 4 Mai 2023 09:14 95.76.37.*** Link la comentariu

Este meciul cu numarul patru cand acest jucator face greseli capitale Efectiv acest jucator RUS si-a batut joc de munca colegilor sai, de club si de suporteri. Din cauza lui s-a pierdut acest meci, a turnat plumb in picioarele coechipierilor sai. Sa se duca naibii de unde a venit cu aruncarile

postat de Un suporter galatean Joi, 4 Mai 2023 11:40 46.97.176.*** Link la comentariu

Nu poți sa acuzi un singur jucător de jocul prost a echipei. El joaca cit poate, la nivelul vistei lui. Vrei sa spui ca greșește intenționat? e pe un post greu pe care antrenorul îl numește în echipa. Dacă el e problema ca otelul joaca asa, greșești. E un lucru urit sa acuzi și sa jignești un jucăto

postat de Ionut Joi, 4 Mai 2023 12:00 86.124.118.*** Link la comentariu

Pe Dorinel sa il intereseze jocul echipei ca pe zi ce trece jucam tot mai slab...facem deplasările doar de prezență ...de atitudinea jucătorilor nu mai vorbesc.

postat de Riktus Joi, 4 Mai 2023 12:30 86.124.203.*** Link la comentariu

Aberatii si vise ! Citind materialul, am ajuns la aceasta concluzie. Mai am un pic si cred ca e si un pic de propaganda :) Adica, se vede clar ca echipa asta nu joaca nimic, iar golaverajul o si dovedeste asta, dar noi ne facem vise umede de promovare invocand tot felul de aberatii ca am fi cine sti

postat de cu cit e gura mai mica, cu atit spune ce trebuie... Joi, 4 Mai 2023 17:04 89.39.81.*** Link la comentariu

alin, acum sint sigur ca esti utras poate si soccios. cred ca vrei binele otelului. sti ce nu intelegi tu? echipa o face dorinel si nu tu..tu fa-ti treaba ca ultras. tu acum ce vrei sa faci? sa-l desfintezi pe rus , fundas dreapta in aproape toate meciurile..., a jucat , a gresit aste e, e under si

postat de Dante Joi, 4 Mai 2023 19:01 109.166.134.*** Link la comentariu

Ce dracu' oameni buni!? Chiar suntem chiori, nu se vede că suntem praf?! Dorinel nu-i bagă pe cei care mai mișcă ceva ( Nica, Fatai, Maxim, Gorovei, Adăscăliței) ci doar pe cei care nu-i ies din cuvânt dar care,din păcate sunt total depășiți de ceea ce se joacă la acest nivel - Cârjan, Neagu, Jardan

postat de Dante Joi, 4 Mai 2023 19:10 109.166.134.*** Link la comentariu

Dacă prin norocul chior (datorita căruia echipa este în playoff), mai intrăm și în Liga 1, acolo va fi ciuca bătăilor! Ne facem de râs! Dacă nu ne calificăm direct de pe locul 2 și intrăm la baraj, luăm 10 goluri și nu dăm niciunul în cele 2 manșe, e alt nivel la Liga 1, chiar și în playout!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.