Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CSM Arcada Galaţi - al cincilea titlu naţional consecutiv

Echipa de volei masculin CSM Arcada Galaţi a învins vineri, pe teren propriu, formaţia Steaua Bucureşti, în cel de-al treilea meci al finalei şi a obţinut astfel al cincilea titlu naţional consecutiv.

În meciul din Sala Sporturilor "Dunărea", gălăţenii s-au impus cu scorul de 3-1 (14-25, 25-23, 25-13, 25-22), reuşind să-şi adjudece finala Diviziei A1 cu scorul general de 3-0, după ce au încheiat învingători şi cele două meciuri jucate în Capitală. Ultimul act al competiţiei era programat să se desfăşoare în sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

În meciul de vineri seara, Alexandru Raţă a fost cel mai eficient jucător al echipei pregătite de Sergiu Stancu, reuşind nu mai puţin de 21 de puncte.

După încheierea meciului, gălăţenii au primit medaliile și trofeul destinat echipei campioane din mâna președintelui Federației Române de Volei, Adelin Cojocaru.

Formaţia gălăţeană a început meciul în următoarea alcătuire: Lescov, Talpă, Butnaru, Malescha, Bala, Madsen - Kantor. Au mai intrat: Vilimanovici, Rață, Magdaș şi Cristudor. Nu au fost utilizați în acest meci Mihalescu şi Smits.

Arcada Galaţi a mai câştigat titlul naţional în anii 2019, 2020, 2021 şi 2022, în timp ce Steaua nu a mai fost campioană de 32 de ani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Alin Vineri, 5 Mai 2023 17:59 95.76.37.*** Link la comentariu

Romania a ramas in grupa A a Campionatului Mondial de Hockei!

postat de Dorin Stănicel Sâmbătă, 6 Mai 2023 09:32 95.76.1.*** Link la comentariu

Extraordinară performanță sportivă! Sincere felicitări!!!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.