Oţelul – două meciuri amicale
* Parteneră va fi echipa constănţeană Tomis *
Întrucât competiţia feminină de handbal – Liga Naţională – este întrerurptă (echipa naţională participă, în aceste zile, la Cupa Mondială, în Danemarca), echipele s-au axat pe pregătiri cotidiene.
Astfel a procedat şi antrenorul echipei gălăţene Liviu Paraschiv. Din păcate el are şi unele probleme de lot, dar încearcă să le depăşească.
Ieri, tehnicianul gălăţean ne-a informat că pe lângă obişnuitele antrenamente, elevele sale au programate şi unele meciuri de verificare, întrucât Liga Naţională va fi reluată pe 30 septembrie.
Două dintre ele vor avea loc astăzi şi mâine, în compania echipei Tomis Constanţa. Cel de astăzi va fi găzduit de sala din Medgidia, de la ora 16.00, iar cel de vineri – la Constanţa, de la ora 10.30.
După două etape, Oţelul a acumulat trei puncte şi ocupă locul al IV-lea în clasament. În acelaşi timp jucătoarea Alina Branişte Horjea ocupă locul al nouălea în clasamentul golgeterelor (cu 17 reuşite) – „Trofeul Simona Arghir Sandu”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.