Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Jucătorul preferat al suporterilor Oţelului este liber de contract

Fanii Oțelului se implică serios în comentarii referitoare la noutățile din cadrul lotului echipei favorite, iar un fotbalist se remarcă prin frecvența nominalizării lui pentru o potențială mutare la Galați
Promovarea în Superligă i-a făcut pe fanii Oțelului să spere la din ce în ce mai mult, având în vedere elanul de care se bucură echipa în aceste momente. Ceea ce este clar pentru toată lumea, însă, este că e nevoie de întărirea lotului, pentru a putea face față la nivelul primului eșalon.
În acest sens, fanii roș-alb-albaștrilor sunt foarte activi în comentarii și propuneri vizavi de lista de achiziții. Astfel, cel mai frecvent nume apărut între cerințele fanilor este cel al lui Liviu Antal, campion cu Oțelul în 2011. În vârstă de 33 de ani, Antal a evoluat în sezonul precedent pentru CS Mioveni (ultimul loc în Superligă), fiind liber de contract în momentul actual. Antal a adunat 1.427 de minute în sezonul precedent al primei ligi, în care a marcat de două ori pentru ultima clasată. A fost titular în doar 16 partide, a avut o perioadă destul de bună de joc pe parcursul sezonului, după care a intrat în același declin ca și echipa.
Antal a jucat la Oțelul în perioada 2009-2012, perioadă în care a contribuit la câștigarea campionatului și a Supercupei. A marcat de 16 ori în cele trei sezoane de Liga I (denumirea competiției de atunci) pentru Oțelul și a plecat, contra sumei de 500.000 de euro, la FC Vaslui, după ce a acceptat prelungirea contractului din partea gălățenilor ca să poată fi primită o sumă de bani în schimbul său, deși putea să plece și gratis. După o perioadă foarte bună la Vaslui, unde s-a luptat pentru titlul de golgheter al României, Antal a plecat în Turcia, la Genclerbirligi, apoi în Israel, la Beitar Ierusalim și Hapoel Tel-Aviv. A revenit în România la Pandurii Tg. Jiu și CFR Cluj, după care a urmat o perioadă de patru sezoane în Lituania, la Zalgiris Kaunas, unde a câștigat campionatul și a fost golgheter al campionatului din țara baltică.
Fostul campion cu echipa gălățeană a mai avut o tentativă de revenire la Oțelul, când trupa lui Dorinel Munteanu se afla în al treilea eșalon. În cele din urmă, Antal a optat pentru a rămâne în prima ligă, unde a jucat pentru UT Arad.
Rămâne de văzut dacă gruparea gălățeană se va orienta către înregimentarea lui Antal, nefiind nicio informație legată de un astfel de interes în direcția sa din partea Oțelului, până la momentul redactării articolului.
Cisotti rămâne la Oțelul
Altfel, un alt aspect important este faptul că italianul Iuri Cisotti va continua și din sezonul următor alături de Oțelul. Deși avea posibilitatea să semneze din postura de jucător liber de contract încă din iarna trecută, cu Poli Iași pe urmele sale, Cisotti a ales să rămână la Galați și pentru următorul campionat - mai ales că a pus umărul la ambele promovări succesive ale Oțelului. O altă echipă interesată de serviciile sale a fost Rapid București, semn că evoluțiile sale foarte bune în tricoul gălățenilor n-au trecut neobservate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

9 comentarii

postat de CLANTA Joi, 1 Iunie 2023 17:16 86.124.202.*** Link la comentariu

Nikolov, fost FCSB? sau alta alternativa de cap impede? 2 fundasi centrali, 2 mijlocasi la inchidere? extrema dreapta, mijlocas stanga, un numar 9 ???

postat de observator Joi, 1 Iunie 2023 17:47 178.138.97.*** Link la comentariu

poate ne orientam spre ce e disponibil la Buzău dacă nu promovează, la Unirea Dej...

postat de Baftă Dorinel să ai mână bună, cu noroc să fie Joi, 1 Iunie 2023 20:41 109.166.133.*** Link la comentariu

Acum, să fim cu obrazul subțire, toți jucătorii Oțelului au fost buni, dacă ne-am văzut cu sacii în căruța Ligi 1. Să le mulțumim. Acum eu zic să nu punem presiune pe Dorinel, el știe ce va face în construcția noi echipe, Dorinel va răspunde și în capul lui se va sparge oalele. Zic și eu, trebuie să

postat de costelzn Vineri, 2 Iunie 2023 01:33 5.13.154.*** Link la comentariu

Vor veni fara sa i cautam .Cand nu mai au unde ..Se vor gasi jucatori

postat de Mario Vineri, 2 Iunie 2023 09:31 89.137.136.*** Link la comentariu

Fără un buget rezonabil...care să ți permită s aduci jucători...să ți îndeplinești obiectivul...chiar de a ajunge în play off...așa s a lăudat Munteanu pe la interviuri...o să fie imposibil...iar deocamdată nu se aude nimic...timp mai este...dar bani nu știu dacă sunt...deoarece cei de la liberty...

postat de Pacat Vineri, 2 Iunie 2023 09:33 46.97.176.*** Link la comentariu

În momentul de fata la bugetul clubului și mai ales la gestionarea lui sintem deja în liga 2. Lotul nu face fata. Fără supărare, dacă te imbeti cu apa înseamnă că nu vrei sa schimbi ceva, în bine. Nu încerci. I-ți meriți soarta......

postat de Unu Vineri, 2 Iunie 2023 09:47 46.97.176.*** Link la comentariu

Treziți-vă! Vom juca cu CFR, fcsb, rapid, Dinamo, sepsi chiar și Iași care ne-a bătut.... Antal e super fotbalist dar se alătură atitora care au peste 32 ani. Prea mulți. O sa fie tare greu...

postat de For otelul Vineri, 2 Iunie 2023 09:55 46.97.176.*** Link la comentariu

Vedeți ion bors, Moldova. Soroca. Apărător, u21 Moldova. Liber de contract. Bun. Merita la otelul.

postat de comunismul Sâmbătă, 3 Iunie 2023 23:25 5.13.162.*** Link la comentariu

foarte bine face dorinel munteanu ca il aduce pe liviu antal inapoi! trebuie! sasa nu mi-a placut ca alexandru greab era considerat solutie pentru otelul galati! mai bine alexandru buzbuchi sau de ce nu mihai aioani! si daca tot l-a adus pe liviu antal inapoi! sa il aduca si pe laurentiu bus! ca fac

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.