Turneu de tenis, la "Dacia"
TENIS. Întrecerile "Cupei Municipiului Galați" debutează sâmbătă și vor continua până pe 4 iulie, la Complexul "Dacia". Şedința tehnică este programată vineri seară.
BASCHET. Juniorii Under 12 de la CSM Galați își continuă parcursul victorios pe Litoral. Tinerii sportivi gălățeni au avut o zi de pauză, după care au disputat încă două meciuri. Au trecut mai întâi de ACS Alpha Sport Team Sibiu, întâlnind apoi ACS Dan Dacian București, meci întrerupt din cauza ploii. Cum CSM Galați se afla în avantaj în momentul întreruperii, echipa noastră a fost declarată învingătoare.
HALTERE. Lotul național de haltere Under 20 și Under 23 și-a mutat sediul la Poiana Brașov. Cei zece sportivi, conduși de gălățeanul Costel Dimofte și constănțeanul Eduard Simineanu, se pregătesc pentru "Europenele" de la București, de la sfârșitul lunii viitoare. Printre aceștia se află și multipla campioană Alexandra Alexe, eleva antrenorilor Otinceanu și Nicolae Mihai la Clubul Dunărea.
Altfel, lotul de juniori U15 și U17 de la Bascov își încheie antrenamentele în vederea Campionatelor Europene de la Chișinău, printre cei selecționați aflându-se și Ștefania Dobre, produs al Centrului Național de Pregătire Olimpică de la Galați.
Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.