Turul Franței. Disputa Vingegaard - Pogacar s-a mutat în Alpi
Danezul Jonas Vingegaard (Jumbo-Visma) a început ca purtător al tricoului galben cea de-a doua săptămână a Turului Ciclist al Franței. Totuși, liderul clasamentului general are doar 17 secunde avans față de principalul său rival, slovenul Tadej Pogacar (Team Emirates). Mai mult, acesta din urmă conducea cu 2-1, dacă putem împrumuta termeni din sporturi cu mingea, în materie de etape dominate.
După ce frații gemeni britanici Adam (Team Emirates) și Simon Yates (Jayco - AIUIa) și-au disputat întâietatea în prima etapă a turului, primul dintre aceștia a păstrat tricoul galben până inclusiv după etapa a patra, iar sprinterul belgian Jasper Philipsen (Alpecin-Deceuninck) a obținut o "dublă" în etapele 3 și 4. Prima rundă cu adevărat montană (a cincea) a însemnat atacul australianului Jai Hindley (Bora-Hansgrohe) și rutierul de la Antipozi a preluat tricoul galben, pentru o zi, în Pirinei. Tot atunci a atacat și Jonas Vingegaard, creându-și primul avans asupra lui Pogacar. Danezul a încercat să repete "figura" o zi mai târziu, l-a atacat pe Hindley, însă, la rândul său, nu a putut face față reacției slovenului pe ultimii trei kilometri. Totuși, din toată această poveste, Vingegaard a preluat tricoul galben.
După alte două etape dedicate sprinterilor, cu Philipsen reușind deja "tripla", cicliștii au ajuns, duminică, 9 iulie, după 35 de ani, în fața iconicului Puy de Dome. Americanul Matteo Jorgenson (Team Movistar) a făcut parte dintr-o evadare timpurie, a condus cursa solitar până aproape de final, dar a fost întrecut, practic în ultimul kilometru, de canadianul Michael Woods (Israel-PremierTech). Woods a câștigat etapa, dar pe ultimii metri s-a mai întâmplat ceva. Pogacar l-a atacat din nou pe Vingegaard și a mai "smuls" opt secunde la general.
A doua săptămână a Marii Bucle propune alte trei etape exclusiv de munte, de vineri până duminică, 16 iulie, rutierii mutându-se în Alpi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.