Francezii s-au abonat la succes în rugby-ul juvenil
Tinerii rugbiști francezi (U20) și-au păstrat titlul mondial în urma competiției desfășurate în Africa de Sud. Les Bleuets nu au întâmpinat niciun fel de probleme nici în faza eliminatorie a turneului. Mai întâi, în semifinale, ei au trecut de rivalii de peste Canalul Mânecii, scor 52-31, într-un meci în care nu au avut probleme decât în prima repriză. La pauză, englezii erau în avantaj (24-14), însă, în mai puțin de jumătate de oră au încasat patru eseuri, fără a riposta.
Ulterior, în ultimul act, tinerii ”cocoși” au primit replica Irlandei, echipă ce răpusese selecționata similară a țării gazdă. Replică este un fel de a spune, pentru că și de această dată s-a jucat, practic, doar o repriză. La pauză, francezii aveau un avantaj minim, 17-14, însă au repetat figura și au înscris cinci încercări în partea a doua, fără să mai primească vreun punct. Rezultat final 50-14 și albaștrii își continuă dominația în rugbiul juvenil.
Locul al treilea a revenit sud-africanilor: 22-15 cu Anglia, într-un meci fără puncte marcate după pauză. La rândul lor, georgienii s-au ”dezumflat” pe final și au încheiat abia pe locul 8, după un 26-50 cu Noua Zeelandă.
În paralel, a început și ediția din acest an a Rugby Championship, competiție rezervată forțelor din emisfera sudică. Dacă în prima etapă, respectându-și statutul de favorite, Noua Zeelandă și Africa Sud și-au zdrobit adversarele, în jocul direct de sâmbătă, 15 iulie, de la Auckland, All Blacks au trecut și de rivalii africani, 35-20 (4-3 la eseuri), iar Argentina a smuls o victorie la Sydney: 34-31 cu Australia, în minutele de prelungire.
Formatul din acest an este unul scurt, cu doar trei etape, fără retur, iar în august urmează o serie de partide pregătitoare pentru Cupa Mondială, programată la toamnă, în Franța. Și ”stejarii” noștri au în calendar trei jocuri: pe 5 august, la București cu selecționata SUA, iar apoi în deplasare, atât cu Georgia, cât și cu Italia (12, respectiv 19 august).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.