Rezultat egal, prestație de victorie: Petrolul - Oțelul 2-2
Oțelul se ține de remize în Superligă, după ce a ajuns la al șaptelea rezultat de egalitate din opt etape. A fost 2-2, vineri seară, la Petrolul Ploiești, la capătul unui joc bun al gălățenilor, care au avut de tras pentru egal de la 0-2.
Mai întâi, Cisotti a ratat un penalti, pe fondul unui joc bun al Oțelului, care a mai ratat și alte mari ocazii, prin Pop și Bodișteanu. Contrar cursului jocului, Petrolul a marcat prin Jair, pentru 1-0 la pauză, şi tot ploieștenii au punctat în startul părții secunde, prin același jucător. Renașterea Oțelului în meci a venit după o fază foarte bună, o recuperare în jumătatea adversă, iar Maciel a fructificat pasa lui Alexandru Pop. 2-2 s-a făcut imediat, la golul lui Cisotti, iar până la final tot Oțelul a fost echipa mai periculoasă.
Echipa Oțelului: Dur-Bozoancă - Adăscăliței, Yabre, Lovric, Jelev - Teles, Lopez, Cisotti - Maciel, Pop, Bodișteanu. Au mai intrat: Zivulic, Tănasă, Neagu, Cîrjan și Fatai.
Oțelul a fost echipa mai bună și merita să câștige, dar Dorinel Munteanu este nevoie să se mulțumească din nou cu un singur punct. Următoarea etapă are loc abia peste două săptămâni, când Oțelul va juca pe teren propriu cu Rapid.





ECHIPA PACII :)))))))
Lipsesc jucători care știu sa o bage în ate dintr-o ocazie... O echipa buna asa cistiga. S-au adus jucători buni, de munca, disciplina dar nu avem jucatori de valoare în fata. Ăștia costa....de ce bate penalty doar cisotti? Se vede ca nu are cinism. E sufletist dar nu e o calitate cind bați penalty.
Să vină Ronaldo să le arate cum se bate un penalty.
Sunt un cârcotaș de regulă... insist și repet-daca nu intrau Cârjan și Neagu, aveam șanse mari să câștigăm! Altfel, cred că am văzut azi cel mai bun joc al echipei, din ultimii 10 ani!!! BRAVO!!!
Se vede spiritul de echipa..Se incheaga o echipa tare...plus Cisse sau francezul..Mai are nou si un portughez fundas parca,,Va fi ok echipa,,Hai otelul
Nu știu de ce tot insistă Munteanu cu Cissoti să bată 11m,e al 2 Lea pe care îl ratează,ar tb să l pună pe Lopez pare mai sigur pe el și se pare că după ce a ieșit Yabre,în apărare cei 2 croați s au înțeles mai bine,să vedem ce I cu cei 2 africani,până acum n a ajuns niciunul la Galați...
Intradevar, a inceput sa fie suparatoare situatia cu ratarile de la 11 m si nu numai. Timpul trece si este a naibii de pretios. Eu i-as sugera d-lui Dorinel sa-si aleaga 7-8 jucatori care sa dea cate 100 lovituri de la 11m fiecare si asa vede un procentaj corect al inscrierilor
ASTA POATE S-O FACA secundul .Dar ,baietasul acesta Cisotti ,este un jucator f. talentat ; la loviturile astea insa ,pare sa aiba ghinion si este firav. Logica e tare simpla si starneste zambete : sa dea mingea pe spatiul portii si nu in portar ,ori atunci va fi gool ,sigur Hai , un mascul feroce
pe timpuri era o regula nescrisa in fotbal. nu executa jucatorul ce a scos penalty.
nu sunt in stare de nimic! nu stiu sa joace la sacrificiu! ca daca ar juca asa ar obtine victoria! dar ei prima repriza merg brici sau ceas! insa in a doua repriza gata! morti cu totul pe teren! nu stiu chiar nu inteleg ce se intampla cu ei! dar cred ca trebuie angajat un psiholog la echipa!