Juniorii de la Siderurgistul, bronz la ”Naționale”
Clubul gălățean Siderurgistul, grupare unde se practică badmintonul de performanță, și-a adăugat încă patru medalii în cont. Realizarea a fost obținută în weekend, la Bacău, unde s-au desfășurat întrecerile Campionatului Național de juniori Under 13 și tineret. Pe parcursul a trei zile, gălățenii au evoluat numai la prima categorie de vârstă, unde două perechi de juniori s-au clasat pe locul al treilea, aducătoare de bronz. Este vorba despre dublul feminin Eliza Marinescu/ Edith Ursăchescu, respectiv cel de dublu mixt, Sebastian Panaite/ Edith Ursăchescu.
Ceilalţi jucători înscriși pe listele de concurs de către antrenorul Dorel Badiu au fost: S. Panaite - simplu băieți, Edith Ursăchescu, Eliza Marinescu și Sonya Stancu - simplu fete, S. Panaite/ Rareș Barciuc - dublu băieți, care au ajuns până în fazele sferturilor de finală.
O caracterizare a concursului băcăuan a venit din partea antrenorului, care este și conducătorul clubului: "Pe lângă medaliile obținute, pot spune că a fost un turneu util, în care am arătat multă determinare și voința de a învinge, dar care ne-a arătat și unele carențe, asupra cărora va trebui să ne îndreptăm atenția la viitoarele antrenamente".
Peste puțină vreme va veni o altă fază a Campionatului Național. În perioada 27-29 octombrie, la Galați, se vor disputa meciurile pentru individual la categoriile Under 9 și Under 17. O săptămână mai târziu, tot în orașul nostru, va avea loc o competiție internațională - Campionatul Balcanic pentru juniori Under 17 (3-5 noiembrie).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.